Cicerone Theodorescu are unele poeme de un simbolism generic (‘Marină’, ‘Eforie’, ‘Vioara’, ‘Şoimul’, ‘Pentru cântecul întârziat’), unele sunt pasteluri, ca ‘Poteca lunii’; soarele la apus e ‘cuib de frunze aprinse’. Cordialitatea cosmică (ca în ‘Pictorul’, din ‘Făurari de frumuseţe’), impresia de bunătate sunt de netăgăduit, lirica lui are o gingăşie savuroasă a sentimentului. Poemele pentru copii sunt foarte reuşite.
Cărţile sunt ‘ca florile-n răzoare’, cartea e ‘floare cu petale multe’, ‘floarea cu petale-o sută’.
Într-un poem din ‘Copiii cartierului’, ‘Lumea visului nostru e-o floare aleasă.’
‘Stelele în pârg’ devin ‘vişine coapte’ (‘Marină’), sunt ‘pârguite ca boabele de strugur’ (‘Eforie’).
Cicerone Theodorescu e autorul acestui vers desăvârşit: ‘Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi’. Versul are intensitatea imnului celui mai pur. În acelaşi poem: ‘Înclină crengile albastrului tău pom …’.
Aici puteţi citi nu mai puţin de unsprezece poeme ale lui Theodorescu, din şapte culegeri (‘Cleştar’, trei din anii ’50, trei din anii ’60), până la ‘Poteca lunii’.