vineri, 27 octombrie 2017

et mors ultra non erit neque luctus neque clamor neque dolor erit, şi nu va mai fi moarte, nici suferinţă, nici plânset, nici durere nu va mai fi (din nou indicativul la singular), καὶ ὁ θάνατος οὐκ ἔσται ἔτι οὔτε (nici) πένθος (doliu) οὔτε κραυγὴ (nici strigăt) οὔτε πόνος οὐκ ἔσται ἔτι (nu va mai fi, ἔσται, cu adverbul ἔτι).
‘Rănile lumii au un sfârşit’, scria Cicerone Theodorescu.
‘Lumea e încă o rană amară’ (‘Lumea din vis’).
Poemul ‘În străinătate’ al lui Eichendorff e despre moarte şi nostalgie, iar poemul ‘Ochii’ al lui Sully Prudhomme e despre nemurire şi bucuria privirii. Epitaful scris de Byron pentru un câine are semitonul satiric propriu operei acestui poet.
Tradiţia literară e întemeiată pe linearitatea semantică, pe coerenţă, pe unitatea sensului. Pe alegere, pe selecţie, nu pe nediferenţiere, amorf şi deriziune, pe magma deriziunii, pe informul semantic. Edna St. Vincent Millay scria despre ‘gerul autumnal al morţii’, Charlotte Brontë mărturisea că se bucură nu mult de viaţă şi că se teme nu mult de moarte. Eichendorff are, cu ‘În străinătate’, un lirism graţios, elegiac, blând şi resemnat, într-un poem foarte rafinat, în care moartea e o estompare treptată, cu gândul solitudinii silvestre liniştite, die stille Waldeinsamkeit.
Byron a compus epitaful unui câine, care avea ‘toate virtuţile omului, fără viciile sale’, iar versurile exprimă demnitatea modestă a regnului întreg, excelenţa morală a fiinţelor altele decât omul.

Împlinisem 19 ani când am întâlnit şi am îndrăgit foarte mult un poem al lui Sully Prudhome, ‘Ochii’, capodoperă de o simplitate minunată şi o eficienţă lirică extraordinară; acest poem dă o bucurie elementară şi senină. Sully Prudhomme scria că soarele şi stelele sunt simboluri ale nemuririi, ‘aştrii la asfinţit ne părăsesc, însă rămân la cer’ (în Rai), într-un poem care e echivalentul literar al unei flori, şi al cărui supranaturalism integral e foarte sincer. ‘Ochii’ aparţine volumului din 1865 al lui Sully Prudhomme, ‘Stanţe şi poeme’, culegerea de debut (cu secvenţele ‘Viaţa interioară’, ‘Fete’, ‘Femei’, ‘Melanjuri’, ‘Poeme’); intelectualitatea complexă a autorului merită amintită. Sully Prudhomme a fost exegetul lui Pascal, în ‘Religia adevărată după Pascal’, urmată de o analiză a ‘Discursului …’. A observat că gnoseologia lui Pascal e ‘fără cea mai mică amărăciune’.
La 40 de ani a publicat o traducere din Lucreţiu, ‘cel mai robust dintre poeţi’; e autorul a două volume de estetică (1884, 1892), a publicat un discurs despre turnul Eiffel, şapte studii despre cauzele finale (în dialog cu Richet, 1899, 1902), a prefaţat teatrul lui Aristofan şi credea că Leconte de Lisle e autorul unei traduceri inegalabile a teatrului lui Eschil (‘oroarea vieţii pământeşti’). De la 50 de ani s-a consacrat metafizicii. A prefaţat ‘Biblia’ lui Michelet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu