marți, 10 octombrie 2017

Duminică, la Missa de seară, o parabolă a încrederii lui Dumnezeu, a bunei lui credinţe optimiste (‘a trimis la ei pe fiul său’, Matei 21), afirmaţie de o valoare metafizică inegalabilă [1]; la predică, ‘Centesimus …’ (enciclica din ’91), Michelangelo (darul, ca viaţă primită şi ca mod de a trăi), Dalai Lama (‘înţeleptul Dalai Lama’, proporţionalitatea riscurilor), Hugo (otrava răutăţii, otrăvirea cu răutate).
M-am gândit la semnificaţia numelui benedictinului chinez (devenit catolic la 55 de ani): piatră şi cer, adică pământ şi Cer. ‘Toţi oamenii gândesc că fericirea se găseşte în vârful muntelui, pe când ea rezidă în modul de a-l sui.’
Cerul şi pământul sunt complementare. Aerul nu e unul din cele cinci elemente ale chinezilor, ci înseamnă vitalitatea, suflul (vântul şi Cerul sunt elemente în budismul japonez); pământul e vara târzie.


NOTE:

[1] Parabola lucrătorilor e precedată de parabola celor doi fii: ‘Dar ce vi se pare?’, a cărei formă diferă după traduceri; în cea română ortodoxă, primul fiu e ipocritul, pe când al doilea e cel căruia îi pare rău (se răzgândeşte). Versiunea Crampon dă aceeaşi formă. Biblia din 1611 a regelui James, ‘Versiunea internaţională nouă’, ‘Versiunea standard americană’, Segond dau o altă formă, în care primul fiu e acela care se răzgândeşte: ‘celui dintâi’ ‘i-a părut rău’.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu