Marţi, la Missa de seară, comemorarea Sfântului Ignaţiu de Antiohia; o lectură din Romani 1, versetele 16-25, cu principii teologice remarcabile: mai ales versetele 19 şi 20 (‘ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu’ [1], quod notum est Dei manifestum est in illis, διότι τὸ γνωστὸν τοῦ Θεοῦ φανερόν ἐστιν ἐν αὐτοῖς, ‘deoarece cognoscibilul lui Dumnezeu e vădit între ei’) şi versetul 21 (‘gândiri deşarte’, evanuerunt in cogitationibus suis, ἐματαιώθησαν ἐν τοῖς διαλογισμοῖς αὐτῶν, ‘au devenit uşuratici în gândirea lor’). Versetul 20 se referă la perceperea intelectuală: τοῖς ποιήμασιν νοούμενα καθορᾶται (‘cele invizibile, τὰ ἀόρατα αὐτοῦ, prin lucrurile create fiind înţelese, sunt văzute limpede’). M-am gândit la versetul 13 din 3 Regi 19: operuit vultum suum pallio et egressus stetit, ‘şi-a acoperit chipul cu tunica şi ieşind a stat …’, care răspunde versetului 11: egredere et sta in monte coram Domino.
M-am gândit şi la Rugăciunea euharistică IV, în care, la intercesiunile de după anamneză şi ofertoriu, sunt amintiţi afectuos ‘toţi răposaţii a căror credinţă numai tu ai cunoscut-o’, omnium defunctorum quorum fidem tu solus cognovisti. (Anglicanii au o rugăciune similară, forma a patra a intercesiunii, ‘atât cei care au mărturisit credinţa şi cei a căror credinţă îţi este cunoscută numai ţie’; conform lui James B. Gould, ‘Understanding Prayer for the Dead. Its foundation …’, pag. 54, aceasta e forma V. V. şi David deSilva, ‘Sacramental Life’, pag. 131, 132.). Balthasar Fischer are un comentariu bun al acestei intercesiuni, în ‘Signs, Words & Gestures’ (omilii scurte despre liturghie), pag. 42 ş. u.. Rugăciunea euharistică IV provine din Anafora Sf. Vasile.
Sărbătorirea Sf. Ignaţiu de Antiohia are un lirism emoţionant, când rugăciunea asupra darurilor îl numeşte ‘Sfântul Ignaţiu, grâul lui Hristos, care […] s-a făcut pâine curată’, iar faptele să fie vrednice de nume; dealtminteri, aceasta e chiar data la care era cinstit în Antiohia, reformarea calendarului a adus punerea în acord a comemorării cu tradiţia siriană. Faptul însuşi că Biserica latină sărbătoreşte, în sec. XXI, un creştin sirian născut pe la mijlocul primului veac e emoţionant. Rugăciunea se referă la mărirea veşnică a sfântului.
Sf. Ignaţiu era mai vârstnic decât Sf. Policarp.


NOTE:

[1] Ideea unei revelaţii raţionale universale.