Natura legăturilor chimice e caracterizată prin proprietăţi (ca electronegativitatea halogenilor), nu explicată. Teoriile chimice ale reacţiilor descriu fapte chimice, nu le explică. Nivelele discontinue de energie par să fie alt exemplu al unei descrieri date drept explicaţie. Saltul cuantic e un fapt, nu o explicaţie. Nu e un principiu de inteligibilitate, ci enunţul unui fapt. Discontinuitatea e un fapt care sfidează înţelegerea căreia progresia i s-ar părea inteligibilă.
Lavoisier, care a analizat aerul şi apa, e pionierul revoluţiei chimice, prin ‘Tratatul elementar de chimie’. O contribuţie decisivă a fost elucidarea naturii empirice a elementului.
În 1789, Lavoisier scria că atât ‘cantitatea [totală] de materie [participantă la o reacţie]’, cât şi ‘calitatea şi cantitatea principiilor’ rămân aceleaşi prin orice reacţie, ‘şi că nu există decât schimbări, modificări’.
Înaintea spectrometriei, se calculau masele relative.
Atomul a fost reprezentat ca o unitate încărcată negativ la exterior şi pozitiv în interior.
Determinările maselor atomice relative au început în zorii sec. XIX.

De ce are electronul masă de repaus? Pentru că nu se mişcă cu viteza luminii. Fotonul nu e accelerabil, electronul este. Experimentele lui Thomson cu raze catodice sunt un alt mod de a demonstra existenţa masei, deşi probabil că nu aceea a masei de repaus a electronului.
Masa e definită ca şi cantitatea de materie, măsurată ca rezistenţă la acceleraţie.