Hardy deţinea primele trei volume ale ‘Istoriei originilor creştinismului’ (1863-1869) [1], şi îi plăcea definiţia dată de Renan Providenţei. Citise din lucrarea lui Strauss, tradusă de George Eliot.
Hardy gusta desăvârşirea ‘primelor treizeci de capitole din ‹Bâlciul …›’ [2]. Într-un articol, distingea faptul şi sentimentul, ‘particularităţile materiale şi caracteristicile eterate’. ‘Nu ne adresăm lui James pentru sunetele şi priveliştile şi aromele realităţii’ (Tom Paulin, ‘Thomas Hardy. The Poetry of Perception’, 1986). Hardy scria că romanul trebuie să redea gândurile abstracte ca pe ‘esenţe vizibile’, de fapt prin ‘particularităţi materiale’. Nădăjduia o alianţă între religie şi raţionalitatea completă (cf. ‘Thomas Hardy in Context’, Ph. Mallett), deziderat în înfăptuirea căruia îi revenea literaturii rolul major, ca instrument al sintezei.
În caietele literare ale lui Hardy e transcris şi un articol din 1906 în care e citată o comparaţie între Renan şi Spencer (v. II, pag. 310, 1985).
Mi-am amintit că literatura lui Hardy le plăcea unor intelectuali moldoveni de acum un veac, Ibrăileanu şi Ralea, al căror gust era consonant cu al lui Proust.
Aş recomanda lucrarea lui Tom Paulin, ‘Poezia percepţiei’, publicată în 1975 şi 1986. Paulin e irlandez, reputat ca autor de interpretări politizante, poate reducţioniste, admirator al lui Hughes, a fost troţkist la un moment dat, educaţie troţkistă de care e mândru.


NOTE:

[1] Cf. Pamela Gossin, ‘Thomas Hardy’s Novel Universe’.
[2] Cf. ‘The Literary Notebooks of Thomas Hardy’, v. I, Björk. V. şi ‘Thomas Hardy’s ‹Facts› Notebook’, Wm. Greenslade.