joi, 21 septembrie 2017

Marilynne Robinson menţionează rolul metaforei la Thoreau şi Emerson (şi conştienţa limitelor), întâietatea capodoperei lui Melville (v. ‘The Fatuous Light of the Senses’, în ‘In-roads of Language’, Navarro i Ferrando şi Alberola Crespo), Geneza, Exodul şi ‘Ruth’, pe bunicul ei şi pe bătrâna ‘care a învăţat-o prezbiterianism’, lirismul Deuteronomului.
Marilynne Robinson a prefaţat o antologie a scrierilor lui Calvin; alege trei idei importante: percepţia (unitatea cosmică), păcatul originar şi recunoaşterea limitelor, harul.
Marilynne Robinson scrie că, de la o vreme, ideea de natură umană a devenit contrariul a ceea ce era, fapt exprimat social în impunerea conformismului, că frontiera americană de odinioară chiar era avanpostul civilizaţiei, şi că gesturile dintr-o gospodărie sunt sacramentale. Deasemeni, că individualismul veritabil e nu utilitarist, ci religios.
‘Distincţiile accesibile nouă în această lume […] sunt între rău şi mai rău.’


literatură secundară consultată:

‘This Life, This World: New Essays …’, J. W. Stevens
Judith Ryan, ‘The Novel After Theory’
Thomas Gardner, ‘A Door Ajar. Contemporary Writers and Emily Dickinson’

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu