Charles Spurgeon evoca ‘vechile vremuri puritane’, ‘vremurile puritane de odinioară’, teologii puritani erau maeştri ai teologiei, iar unii pot citi foarte mult pentru că nu citesc, de fapt, nimic. Mintea lor nu zăboveşte, nu are răgaz.
Charles Spurgeon predica şi că există o rugăciune în măruntaiele rugăciunii.
Spurgeon îndrepta către sufletul cititului, lectura cu inimă înţelegătoare, iluminarea minţii precede ascensiunea afectivă.