Lectura gidiană a operei lui Zola dă o idee despre utilizarea romanelor vaste, lectură de cursă lungă, atletică, neşovăitoare, stenică; înrudirea naturalismului cu simbolismul şi chiar cu romantismul e mult mai evidentă decât cu … pozitivismul. Naturalismul a putut să aibă o predilecţie pentru scientism; dar, prin definiţie, nu pentru neutralitate. Câteodată, naturalismul e o artă barocă, prin supralicitarea expresivităţii. Naturalismul pur e o formă a barocului. Arta lui Zola provine măcar tot atât din romantism, pe cât provine din realism, de la care a preluat dezinhibarea, epatarea, francheţea, nu neutralitatea. În tinereţea acestui scriitor, cel care epata era realismul, nu romantismul, devenit desuet. În crezul de artă al naturaliştilor nu e nimic … pozitivist; dimpotrivă, tezismul dezminte o atare înrudire. Urmând moda zilei, unii autori erau scientişti, însă deloc … pozitivişti. (Dealtminteri, în sec. XIX ştiinţa era patrimoniu comun.)
Îmi place vigoarea lecturii gidiene, experienţa, înviorarea. Această consecvenţă însufleţită, generoasă, vioaie e recomandabilă. Extazul domol, neiluzoriu, al cititorului e antipodul apatiei.
E una din cele patru utilizări ale literaturii, înţeleasă ca artă, ca divertisment, ca experienţă integrală, a continuităţii, şi ca desfătare selectivă, ca eşantionare bonomă.