‘Ierbar înmiresmat’

Mallet a scris un articol important despre Jammes [1], cu câteva greşeli, cum ar fi inversarea raportului dintre Dumnezeu şi lume (‘identificarea lui Dumnezeu cu natura’, ceea ce e neadevărat), tonul e convenţional şi şcolăresc, fără preocupare psihologică.
Mallet afirmă că doi poeţi georgici francezi, Jammes şi Mistral, au depăşit ‘adevărul local pentru a accede la adevărul uman’.
La aceştia, ca şi la alţii, lumea e un termen afectiv, o sintaxă şi o prezenţă, adică mărturia a ceea ce e simţit. La ei, ai sentimentul unei căi, al cuviinţei, al bunului simţ, al coerenţei, al faptului că îşi trăiau identitatea.
Rafinamentul amândurora poate duce gândul atât la Creangă şi Hogaş, cât şi la Alecsandri, Pillat sau chiar Odobescu; această natură făcea parte din istorie, din mersul lumii. Francis Jammes e poetul nu numai al naturii, ci şi al societăţii din Pirinei. Chiar taxonomia exprimă acest lucru: e numit georgic, nu bucolic.
La Jammes, natura e Scriptură şi Biserică.

Naturalismul, sau realismul simplist şi reducţionist, nu a completat, nu a desăvârşit ceva preexistent, ci a negat ceea ce în sec. XVIII avusese expresie, lirismul. Ceea ce l-a precedat fusese nu realismul imperfect, lacunar, stângaci, ci lirismul. Naturalismul apare ca realismul nihilist, realismul unei vremi deznădăjduite şi nihiliste.
În ‘Poetul şi inspiraţia’, în care transcrie poemul inefabil al lui Ciu-Kuang-hi, Jammes evoca ‘pădurea tropicală unde Dumnezeu surâde printre lianele flamboaiante’. Tot acolo îl citează pe ‘cel mai mare dintre liricii coloniali’. Căuta ‘legătura inefabilă prin care […] pământul se uneşte cu Cerul’. Simţea întâietatea celor care se exprimă ‘cu ajutorul a tot ceea ce e mai frumos pe pământ’ (flori şi smaralde).
Mallet observă că mai există o ţară a lui Jammes: Antilele înflorite şi înmiresmate. Poezia lui, ‘ierbar înmiresmat’, corespunde culegerii de flori şi de plante, care îl apropie de Lamartine.


NOTE:

[1] ‘Francis Jammes, poet georgic’, 1947.