duminică, 20 martie 2016




Principiul fundamental al teologiei lui Stăniloae a fost ipocrizia sfruntată. Stăniloae e ideologul prin excelenţă. Întreaga lui interpretare a fenomenului creştin se întemeiază pe experienţa lumii satului. În numele a ceea ce a cunoscut în copilărie drept lume a satului transilvan a idealizat în modul cel mai temerar lumea românească; cu datele lui temperamentale, e amăgitor să ne întrebăm cât a fost sinceritate, cât polemism, şi câtă necinste în peroraţia lui naţionalistă, pentru că e discutabil dacă omul era măcar capabil de obiectivitate. Absurditatea, simplismul, unilateralitatea, lipsa de caritate sau de cea mai elementară simpatie a judecăţilor lui, severitatea îl califică drept ideologul religios de o mărginire şi inechitate consternante.
Virulenţa cu care a defăimat ceea ce nu cunoştea a impus, în mod regretabil, modelul atitudinii bigoţilor intelectualizaţi. Cei care, ca Paleologu, afirmau că-l admiră, o făceau sau din raţiuni personale şi sentimentale, sau găsind o satisfacţie în defăimarea colţuroasă şi rudimentară a lumii apusene; nu cred că admiraţia lui Paleologu e inocentă.
Stăniloae a fost un ideolog al vrajbei, similar expatriaţilor ruşi care au ales să calomnieze Apusul nu de la Craiova, Sofia sau Belgrad, ci de la Paris sau Washington; ca şi pentru ei, la Stăniloae creştinismul răsăritean e reductibil la cel naţional. Acomodarea cu totalitarismul ceauşist nu există numai la Stăniloae, ci şi la alţi foşti legionari, autohtonişti şi protocronişti. Iar lui Stăniloae îi e caracteristică răstălmăcirea xenofobă şi antioccidentală a legionarismului, ceva care nu făcea parte, în orice caz nu la acest nivel de întărâtare şi de vehemenţă, din demagogia legionară iniţială principală (însă existase, ce-i drept, la Papanace).
A minţit cu îndârjire despre lumea naţională. Primitivismul acesta ar putea să fie înţeles cu afecţiune, dacă ar fi recunoscut ca atare; nerecunoscut drept ceea ce e, e pernicios. Câtă vreme nu îi e atribuită febrilitatea unei vremi, şi asumarea acestei febrilităţi chiar în momentul când ea îşi vădea reversul atât de nociv, legionarismul poartă straiul lipsit de onoare al iresponsabilităţii şi al obtuzităţii militante.
Intelectualitatea lui Stăniloae era modestă.
Nivelul lui intelectual şi cultural era cel al nenumăraţilor erudiţi de provincie apuseni. Obişnuit altundeva, nivelul acesta a părut impozant la noi.
Trebuie să îi recunoaştem naţionalismului acestuia izul maladiv, fetiditatea patologică pe care o au şi alte ideologii absurde, ca ezoterismul modern, etc..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu