Sorescu l-a intervievat pe Borges la un congres de poezie prezidat de Senghor, la Marrakesh. Borges afirma că poezia e mai misterioasă decât muzica, şi că, în versuri, alege eufonia mai degrabă decât acurateţea (nu jertfeşte precizia, însă privilegiază eufonia: nu e o dihotomie, a sensului şi sunetului, ci o predilecţie). În acest interviu, argentinianul e ceva mai laconic şi convenţional, mai puţin investit, mai ocazional. (Dealtminteri, interviurile publicate sunt nu transcrieri de benzi, de înregistrări, ci reconstituite după note; adesea interlocutorii sunt, sau par, laconici ori evazivi, parcimonioşi, drămuiţi, iar românul suplineşte prin impresii personale, animozităţi, băşcălie.)

Din interviul cu Ferlinghetti aflăm că acesta era newyorkez, descendent de sefarzi portughezi, dar şi înrudit cu Pissarro (sefard şi el …). Tonul era acela bombastic, lipsit de umor, grandilocvent şi populist (nesurprinzător într-o democraţie cu atâţia predicatori …); e posibil ca versul liber american, aluvionar la unii dintre exponenţi, să se înrudească cu retorica predicatorilor, inclusiv prin vehemenţele colţuroase.
Trecerea de la corifeii beat la acest poet trebuie să fi fost cam ca aceea de la Cotruş la Păunescu (numai că în aceeaşi generaţie). Ţine de arivismul cultural al românului că simte nevoia să semnaleze faptul că evreul cu care discuta nu era la fel de respectabil ca alţi interlocutori, că e conştient de reputaţia incertă a tribunului.
‘San Francisco e un pic mediteranean’. Convorbirea lui Ferlinghetti cu Sorescu a avut loc în ’82, în Mexic, într-un hotel de pe bulevardul croit de Împ. Maximilian, iar românul a trebuit să accepte un compliment perfid. Zelul lui Tomlinson e ironizat.

Merwin, newyorkez, avea 54 de ani când a fost intervievat.