joi, 7 ianuarie 2016





Martha Vickers era din generaţia Marciei Mae Jones (adică aceea a lui Brando, Newman, etc.), fiind cu un deceniu mai tânără decât Jean Parker, Hillary Brooke şi Veda Ann Borg.
La 35 de ani a abandonat actoria.
Probabil că Martha Vickers nu era o actriţă pentru roluri principale; am văzut două filme cu buget modest, roluri de la 24 şi 30 de ani, iar ea mi s-a părut mediocră şi, cu toate că simula vioiciunea, lipsită atât de dibăcie, cât şi relativ glacială, incapabilă să suscite empatia, cu interpretări nu atât indiferente, cât foarte generice şi lipsite de înzestrare, nu ştia să creeze un rol, şi părea să nici nu aibă bucuria necesară, însufleţirea subiacentă. Nu era făcută pentru roluri principale, cu toate că a primit câteva: o dată e o aventurieră care caută să se căpătuiască, să parvină, altă dată e o văduvă bogată, victima unui mehenghi.
Deopotrivă înfăţişarea ei, cât şi sugestia stilului, amintesc de o vreme anterioară, de anii ’30-’40, părând anacronică şi demodată pentru anii ’50. Momentul ei norocos a fost la 21 de ani, ca mezina dintr-un film de Hawks, însă acolo rolul i se potrivea, nesolicitând mai mult decât părea ea capabilă să ofere.
Era o actriţă dependentă de regie, şi care nu putea prelua filmul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu