duminică, 22 martie 2015

Profesii urbane, viaţa marinărească şi clerul Cretei minoice







În monografia lui Paul Faure, locul logic al capitolului despre clasele societãţii cretane minoice, analiza structurii sociale, e înaintea acelora despre viaţa ţãranilor, a orãşenilor, a marinarilor, fiindcã acest preambul sociologic ar fi adus un plus de inteligibilitate, fiind presupus de capitolele care îl precedã.

Paul Faure interpreteazã cultura cretanã minoicã în contextul Orientului Apropiat. Capitolul despre existenţa urbanã cuprinde analize ale profesiilor manuale, ale meşteşugurilor.
Dupã metalurgişti, sculptori, bijutieri, ebenişti, tãbãcari, sunt prezentaţi olarii, vopsitorii, parfumierii, gravorii.
Galbenul strãlucitor al vopsitorilor era preparat din rezedã.
Se preparau parfumuri, pomezi, farduri. Se întrebuinţau camfor, smirnã, nard. Uleiurile vegetale se extrãgeau din mãsline, susan, migdalã, ricin, colochintã, in, şofran. Fumigatoarele ardeau grãunţe de ienupãr, anason, coriandru.
Rujul se pregãtea din hematit, cinabru sau miniu.
Cretanii minoici se purtau raşi, cu bucle lungi.
Sigiliile cretane aveau 20 x 14 x 14 mm.; piatra acestora era aleasã dupã calitãţi de fineţe, strãlucire şi decorativitate.
‘Nu exista salariu, nici platã în monedã’.
Oraşele aveau uliţe pavate, cu trotuar central.

Creta minoicã avea o economie eminamente agricolã; era o ţarã fãrã mãcelari şi fãrã cârnãţari. În general se mânca prost, şi nu se creşteau animale pentru carne.
Cunoaştem nouãzeci şi trei de cetãţi de origine preelenicã.

Marina cretanã avea atât vase de cabotaj (navigaţie de coastã), cât şi cargouri. Între 2200-1600 î.d.Hr., survin nişte modificãri ale structurii ambarcaţiunilor: arcuirea carenei, lãrgirea cocãi, încovoierea prorei, se introduc puntea, catargul, vela vergãi.
Pentru pescuitul de coastã şi cabotaj, se naviga cu galera minoicã (12 ½ m. lungime, şi 2 ½ m. lãţime), sau cu gondole (pupa înãţatã), kymbe.
Al doilea tip de galerã cretanã, gaulos, avea 30 de vãslaşi, şi 21 m. lungime, 4-4 ½ m. lãţime.
Genealogia ingineriei navale îi aratã pe egipteni ca inspiratorii siro-fenicienilor, iar pe aceştia, ai cretanilor.
Se naviga cu cargouri înalte şi grele.
Paul Faure are nişte conjecturi despre zeiţa mãrii, ipoteticã, şi utilizeazã mituri paralele siro-feniciene. ‘Diktynna, Doamna Muntelui minoicã’, era o zeitate marinã şi astralã.
Navigaţia utiliza observarea aştrilor din partea de apus a firmamentului: Pleiade, Hiade, Orion.
Corãbierii culegeau agatã, matostat, ponce; aceasta din urmã avea întrebuinţãri numeroase: detergent, leac la beţie, etc..
Pescuiau cu undiţã, harpon, vârşã, plasã.
‘Navigaţia nu era posibilã decât în timpul primãverii şi al verii’.
Egiptul importa argint, lemn, ladanon. Cretanii mai exportau şi melci, arme, cupru, bijuterii, cosmetice, poate şi tipare de veşminte (rochia cretanã cu volane şi decolteu se regãseşte în imagini ale altor popoare); importau obsidian, humã degresantã, porfir, diorit, aramã, cositor de Alep, fildeş, natriu, papirus, vase.
Straiul clerical de la Knosos seamãnã cu veşmintele siriene.

Faure citeazã ‘Les Pheniciens et l’Odyssée’, de Bérard, şi ‘Europa preistoricã’ a lui Childe. Îl numeşte pe Tucidide ‘istoricul cel mai serios din Antichitate’.
Se cunosc unsprezece aşezãri clasice numite Minoa: douã în Creta, altele în Gaza, Sicilia, Paros, Monemvasia, Corfu, Delos, etc..
Straturi minoice s-au descoperit la Santorin, Cythera, Milo, Keos, Karpathos. O arie culturalã minoicã ar include Cythera, Monemvasia şi Cicladele meridionale.
Faure menţioneazã ‘trãsãturi arhitectonice, artistice şi chiar religioase comune’ Cretei şi Ugaritului (palate, bijuterii, zeiţe).
Locul vaselor cretane în dominaţia marina l-au luat ‘brigantinele, mult mai rapide şi mai bine înarmate decât cargourile şi crucişãtoarele minoice’.
La greci existã ‘douã feluri de tradiţii’ despre Minos: una ilustratã de Platon, cealaltã de Euripide (în ‘Teseu’ şi ‘Cretanii’); reprezentarea din legende îl arãta, însã, şi sperjur, fratricid, adicã neîntocmai cu înfãţişarea idealã pe care i-o dã Platon.
De la 1857 la 1884 a fost descoperit, identificat şi copiat un cod de legi, de peste şase sute de rânduri, datând din sc. V î.d.Hr., aşadar mult ulterior vârstei despre care scrie Faure.

Societatea minoicã numãra patru clase. Întâia, a preoţilor şi regilor, suplinea şi atribuţiile unei clase de comercianţi. E posibil sã fi existat un cler feminin.
Ciclul utilizat de cretani era de opt ani solari (opt ani lunari şi trei luni a câte treizeci de zile, intercalate).
Existau colegii de capre sfinte, ursoaice sfinte şi albine sfinte; Faure menţioneazã de douã ori cã în Creta nu existau urşi, şi cã existau colegii de ‘ursoaice sfinte’ (ursoaica Kynosoura). ‘Pitagora le spune ursoaicelor, «mâinile zeiţei Rhea»’.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu