duminică, 22 martie 2015




Allen Richards i-a trimis o scrisoare lui Grost, pe care acesta a publicat-o, şi în care romancierul se referã mai ales la autorii sãi predilecţi, cu lucruri foarte bune despre Chandler, Updike, Greene, dna. Tyler.

Rolul atipic, şarjat în mod deliberat, de o eficienţã indirectã. E un rol autoparodic, şarjat şi atipic.

Dum. dim., 120 & 60 & 260 & 404 mii [lalele & eclere & patru scrumbii & gulaş de porc, cârnaţi, pâine, budincã, cafele, deodor.]; dum., 133 & 65 & 30 mii [ţigãri & cafele, etc.& o brânzoaicã].
Sb. seara, 178 & 100 mii [ţigãri, etc. & web].
[De sb., cu alte douã mil. din burse.]
[Mi. seara, cu ultimul mil. din leafã. Joi dim., cu primul mil. din bursã.]

Ep. Sigrist observã corect despre cristologia ioaneicã faptul cã e derivatã din teologia biblicã a Înţelepciunii dumnezeieşti, şi cã aceeaşi idee o întâlnim şi în Epistolele neotestamentare. Aspectul personal e simbolul aceluia experienţial, trãit. [‘Personalismul’ biblic nu e unul polemic, cum e acela al creştinismului sec. XIX-XX, ci direct.] ‘Spiritualitatea romanticã’ denumeşte un tipar general.
E un sentiment de apartenenţã, de coapartenenţã, cã omul nu stã în faţa realitãţii ca un strãin, ci o gãseşte în sine, iar pe sine deja în ea. ‘Reciprocitatea’ e numai simbolul. Dar e sentimentul participãrii, de a fi parte din ceea ce e încercat. Pentru cei care au pierdut simţul viului, tocmai personificarea sugereazã reificarea, iar aversiunea multora faţã de personificare, ca diminuare, ca restrângere, e aceea faţã de reificare şi de finitudine, deoarece se porneşte de la terminologie, de la o situare abstractã.

Ca alternativã la încântarea simulatã şi la aceea inexistentã, poate fi aceea inteligentã. Apatia şi încântarea volubilã, ipocritã, nu sunt unicele alegeri. Analiza trebuie sã fie gãsire, elucidare, nu autoanalizã. Pentru a afirma ceea ce gândeşti, trebuie ca, mai întâi, sã gândeşti. A te pronunţa pe negândite, necugetat, nu înseamnã sinceritate.

Dim., m-am gândit la autenticitatea romantismului unor comedii americane, erau opere autentic romantice, indiscutabil romantice, în accepţie esteticã. Nefiind o reţetã, romantismul îşi are scãderile lui: dar şi însufleţirea inimitabilã. Romantismul comediilor americane e unul popular, însã a existat mereu şi o îndrumare popularã a romantismului, inclusiv pe vremea teatrului din urmã cu aproape douã veacuri. Comediile americane nereuşite displac deoarece sunt nereuşite, nu deoarece sunt romantice; dar inspiraţia romanticã a câtorva capodopere e autenticã.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu