Felix Aderca, 'Oraşele scufundate'

Principalul merit al 'Oraşelor scufundate' e literatura, în toate sensurile: pare un serial cinematografic de anticipaţie timpuriu, fermecător povestit.
Uşurinţa tonului, cursivitatea, rapiditatea, agerimea, aplombul divertismentului sunt remarcabile, ca şi sapiditatea povestirii.
Într-o logică a fanteziei, nemundană, imaginaţia lui Felix Aderca e subtilă şi ingenioasă; lirismul e subordonat, imagine mai mult decât simţire, dar dramatismul e pronunţat şi eficient.
Sunt remarcabile calofilia simbolistă, modernistă, menţionarea viselor lui Dunne, referirea la istoria navigaţiei şi a descoperirilor.
Ştiinţa burlescă ţine de economia feeriei.
Urbanistica viitorului e abia schiţată.
Posomorâtul Xavier e un personaj mai puţin izbutit decât Harwester, Whitt, Olivia şi Iran.
Xavier ţine de moda ursuzilor tenebroşi ai literaturii interbeloce.
În alte opere ale lui felix Aderca, stilul bombastic, sforăitor, burlesc, absurd aminteşte mai degrabă de acela, afectat şi focos, al generaţiei lui Eliade. Pentru 'Oraşele scufundate', însă, Aderca recurge la un stil simplu, irizat de lirismul simbolist.
Romanul a avut mai multe titluri (primul, absurd; al doilea, dizgraţios), şi a trecut printr-o remaniere.