Nu e necesar să îi fie atribuită lui Farnol, Sabatini şi Weyman o tranziţie, aceea către idilă, naraţiunea romanţioasă, care existase ca atare la Stevenson, Zévaco, Féval, Dumas, Hugo, Balzac, Cooper, Scott.
Romanescul idilic nu începe cu Weyman şi Farnol, nici nu e un hibrid.