'Bragelonne' şi 'Esmond' la A. Lang, Wilde, Stevenson; Lang se referă la genealogie, la descendenţa lui Scott, Wilde la artă, la desăvârşirea romanescului, iar Stevenson la senzaţii, la însufleţire.

Wilde credea că aventura nu e ceva ce trăieşti, ci ceva ce îţi imaginezi, o preocupare sedentară. Wilde înfăţişează o sensibilitate romantică, şi o gândire clasică; aminteşte de Faguet prin mai multe lucruri.

Răgazul, analiza, experienţa pot coexista în matricea mozaicală a criticii; criticul se poate referi la mai multe laturi.