Orwell se credea îndreptăţit să se pronunţe cu dispreţ cam belferesc despre un roman de anticipaţie al lui London, despre meritul literar al acelui roman (‘Călcâiul …’); ironia a făcut ca nici romanele lui Orwell să nu aibă o reputaţie mai bună, predilecţia admiratorilor săi pentru eseuri fiind cunoscută. Nu are nici Orwell reputaţia unui romancier mai de soi.
Nu era îndreptăţit să se pronunţe condescendent despre romanul lui London.
Un alt caz de divergenţă şi judecată discutabilă, dar şi de estetică paradoxală, e predilecţia lui Orwell tocmai pentru romanele sociale ale lui Reade (desconsiderate, măcar cu consecvenţă, de Wilde), şi indiferenţa faţă de capodopera acestuia.
Însă Orwell a văzut cu luciditate că Wells se află la antipodul lui Kipling nu numai politic, ci şi ca dispoziţie generală, temperamentală: la primul, absenţa romanescului fizic, al aventurii fizice.