Hobana, ca şi Al. Philippide, scrie nu despre autori pe care i-a citit, ci despre autori pe care i-a studiat.

Există autori despre care trebuie scris ca Ralea, Hobana şi Gracq, mai degrabă decât ca Stevenson şi chiar Lang (care nu omite obiecţiile pedestre).

Critica trebuie scrisă din perspectiva percepţiei estetice (definită prin fuziune, muzicalitate, empatie), nu din aceea a percepţiei ocazionale, arbitrare, întâmplătoare.

Cititul în grabă nu e decât un mod de a rămâne flămând, o surescitare indusă.

Exigenţele logice ignoră natura organică a artei, imperativul organic, instinctul care guvernează o operă.