Între Updike şi Howells se interpuseseră două generaţii de modernişti (antebelicii şi interbelicii) —plus încă o generaţie de realişti, şi modernistul timpuriu James; Updike s—a născut al aproape un veac după Howells, iar inapetenţa primului tine nu numai de factori personali, ci şi istorici—generaţia lui vrându—se negarea, sau depăşirea chiar a modernismului—a modernismului realist, în orice caz.
Updike nu spune ceva nou, ci reiterează că Howells s—a demodat. Dar ne aşteptam ca aprecierea lui să fie abia ceva mai pozitivă decât pentru Dreiser sau Norris. Racursiul lui Updike e condescendent, ceea ce ar fi fost de aşteptat de la un purtător de cuvânt al modei literare mai noi—condescendenţa unui autor la modă, faţă de altul, care se demodase de măcar trei sferturi de veac. Există o măsură de lipsă de generozitate în estimarea lui Updike—remarca despre demodare. Faptul în sine dă o trăsătură de vulgaritate marcată articolului despre ‘Vara indiană’. Dar aşa cum cetitorii lui Zola se mai îndreaptă către cele mai neobişnuite selecţii, la fel pot sta lucrurile şi pentru Howells, în pofida scepticismului lui Updike—acesta nefiind omul potrivit ca să se pronunţe asupra meritelor literare ale unui realist antebelic—şi nemodernist.
Există un oarecare snobism postmodern, iar snobismul nu e numai ipocrizie, afectare sau poză, ci şi falsificare a umanului, distorsionarea fiinţei, a gândirii.