Raţionalismul ştiinţific veritabil şi direcţia fizicalistă

Cuprinsul veritabil al fiziologiei sunt nu mecanismele moleculare, ci acţiunile biologice, o dinamică biologică. Infrastructura moleculară a tins, în fizicalismul prevalent al biologiei postbelice, să se substituie logicii acţiunilor biologice: e o deplasare de accent, o predilecţie pentru explicaţia fizicalistă. Biologia moleculară ar trebui să fie o ştiinţă auxiliară, la fel ca biochimia; de fapt, nu s-a mai înţeles miza fiziologiei, caracterul ei, scopul ei, natura discursului ei, ceea ce o individualiza, întrucât posibilităţile de carieră au ajuns să le revină studiilor moleculare, iar sinteza, ansamblul au fost abandonate. Se zăboveşte prea mult asupra structurilor moleculare, în defavoarea înţelegerii dinamicii biologice observabile, empirice. Cercetarea postbelică a dizolvat fiziologia. Probabil că motivul l-a constituit ambiţia, îndreptarea către câmpurile de cercetare avantajoase pentru carieră, însă aşa cum medicul nu va trata molecule, nici biologul nu trebuie să studieze molecule. Prejudecata fizicalistă postbelică a scâlciat biologia. Ţinta gândirii biologice e ansamblul fiziologic, organismul, în termenii observaţiei curente. Imputabilă e nu … existenţa cercetărilor moleculare, ci exagerarea rolului acestora în cuprinsul biologiei gândite, raţionale. Ar fi trebuit ca unitatea noetică a biologiei să rămână organismul, fiinţa, nu … molecula. Biologia postbelică nu a integrat armonios studiile moleculare, ci a fost devorată de acestea, înlocuită. Unde se poate observa aceasta? Chiar în discursul biologiei, în natura expunerii, nu doar didactice. Ca atare, însuşi discursul fiziologiei a fost atomizat.
Fiziologia, ca ştiinţă a organismului viu, a fost neglijată. Eforturile s-au îndreptat exclusiv către descoperirile la nivel molecular, al microscopiei electronice. Fiziologia ar fi trebuit să beneficieze de acestea, nu să fie devorată de ele. Fiziologia nu trebuia redusă la o însăilare anostă de date moleculare. Fiziologia veritabilă nu trebuia redusă la simpla explicaţie fizicalistă. Adevărul molecular, absolutizat, poate fi un miraj. Prin aceasta, biologia a devenit o ştiinţă integral mecanicistă.
Fiziologia trebuie nu numai să explice, ci şi să educe. Fiziologia ar trebui să educe mintea în direcţia raţionamentului biologic, a înţelegerii dinamicii biologice, având ca obiect organismul, întregul. Mirajul fizicalismului a dus la neglijarea sintezei, a gândirii. Nu a fost adâncită logica funcţionării organismului, a funcţiilor biologice, ci a fost descompusă, dezagregată, atomizată. Sub impactul fizicalismului prevalent, fiziologia nu a mai ştiut să se regăsească. Prin urmare, fiziologia postbelică e una fără identitate noetică. Raţionalismul a fost în mod greşit identificat cu fizicalismul. Dar fizicalismul nici nu epuizează, nici nu încununează veritabilul raţionalism ştiinţific. Monopolul fizicalismului dă raţionamentului o adâncime iluzorie, de fapt simplistă. Ceea ce a început prin a fi o direcţie de studiu, prin fiziologia revoluţionară a sec. XIX, a devenit un principiu de penurie a logicii. Discursul biologiei a fost astfel dezagregat; ceea ce îi lipseşte e sinteza logică, gândirea vie, pentru că juxtapunerea de informaţii, însăilarea, nu e o sinteză, iar sârguinţa exclusiv în direcţia studiului de microscopie electronică a dus la o gândire oţioasă, placidă, apatică. Fiziologia de azi e expresia unei gândiri oţioase, rudimentare.