Soljeniţîn, ca Dante al vremii noastre: şi chiar unul explicit teologic, asumat, mărturisit, revendicat ca atare.
Demonicul, rânjetul. Codul de colori. Barbaria. La 2 s.. Culegerea, ieri. 6 romane. Irascib..
Intuitiv, poziţia mea e radicalismul augustinian, corespunde pesimismului politic, defetismului.
‘Definiţiile lucrurilor’ sunt înfăţişarea pentru minte a lucrurilor însele, sunt lucrurile ca atare aşa cum îi apar minţii, adică neascunse, dezvăluite; prin urmare, e necesar ca definiţiile să fie elastice, dinamice, maleabile, deschise, retuşabile, şi întrebuinţate pragmatic, în utilitatea lor relativă.
Discuţia despre manualele preconciliare nu e despre filozofie, ci despre eficienţa predării ei. Nu valoarea şi însemnătatea lor filozofică sunt contestate de către unii, ci eficienţa lor didactică. Aprecierea acestor manuale cerea ea însăşi pregătire, experienţă, nu erau propedeutici eficiente. Prin urmare, antipatia provine din amintiri de seminarist. Mi se pare foarte neconvingătoare şi filistină prejudecata despre dezavantajele redactării neoscolastice. Care sunt acestea? Armonia însăşi nu e numai o convenţie pedagogică, un artificiu didactic, ci exprimă pacea minţii şi a sufletului. Ideea pare să fie că neoscolasticii ar fi pretins că e suficientă cunoaşterea abstracţiunilor. Iar pe scurt, obiecţia ar fi că manualele erau prea elevate, prea solicitante. Acesta e un punct de vedere didactic. Din punct de vedere filozofic, ele rămân capodopere. În rezumat, cistercianul austriac afirmă că utilitatea lor e filozofică, iar inconvenientul e didactic.
Binele superior e virtutea, idealul, luciditatea.
‘Gândirea mecanistă’ şi gândirea superstiţioasă, absurdă. Paseismul, idealizarea trecutului.
Umanul, înţeles de către unii drept comensurabilitate; iar umanismul, ca predilecţie pentru uman, ca menajare, ca ‘a se simţi bine’, ca normă. Umanitatea şi omenia; nu şi omenescul.
Experienţa e o tautologie (ireconciliabilul, divergenţa). Oligofrenii sadici, brutele, cunoscuţi încă din copilărie.
Canaliile acestea ‘îmbisericite’ sunt minţi de iască şi suflete de iască. Democratizarea culturii şi plebea intelectualizată. Absurditatea de a afirma că Dumnezeu îngăduie ca omul să facă un lucru pentru care îl va judeca. Că stătea în puterea lui Dumnezeu ca omul (căzut) să nu păcătuiască. Atotputernicia instantanee e o hiperbolă mitologică. Numai ideile Creaţiei sunt desăvârşite, principiile. ‘Frumuseţea cea dintâi’ (Cântarea a patra).
Citind articole ca ale lui De Koninck sau Collins (‘Temeliile filozofiei analitice’), mă gândesc că aşa trebuie cizelată reflecţia, şi nu dată sub formă de cârpăceli.
Menajarea, înlesnirea, largul vieţii.
9 & 3 & 21 & 3 vols..
A nu ceda nici haosului, nici absurdităţii superstiţioase; rolul simbolurilor. Soluţia nu e amorţirea.
Remediul naivităţii e luciditatea pe cât posibil fără indignare şi furie.
Ideea de veghe, de trevzie, cursivitatea: Gib & ‘Parma’ & ’97. A testa, a cunoaşte. Citite cu inima deschisă, cu bonomie. Ideea de experienţe convergente, sau înrudite, comparabile. Ca experienţă integrală, osmotică. În numele obiectivităţii afectuoase. Lecturile ocazionale şi acelea de predilecţie.
Otrava ostilităţii, a vrăjmăşiei.
Principiul celor ¾ de an: 36 vols..
Trecutul societăţii nu trebuie nici dispreţuit, nici idealizat. În mod cert nu poate fi repetat.
A îngădui nedesăvârşirile tolerabile, pentru a nu-ţi fi propriul zbir.
Antropologia lor pur abstractă, pur teoretică, nerezonabilă, schematică, idealizată. Ca atare, gândirea lor e un decoct de abrevieri simpliste, de teorii absurde. Raţionamentele lor îngălate sunt de o stângăcie grotescă, scornelile unor minţi amorţite.
Toate dezbaterile teologice sterile, pur verbale, despre chestiunea răului au ca substrat nemărturisit chestiunea atotputerniciei, şi anume atotputernicia maximă, absolută, grecească.
Cele mai multe sunt răstălmăciri descurajante, net puerile.
Cu cât mai generală e o teorie sau o ipoteză, cu atât reflectă mai mult, sau exprimă indirect, prejudecăţile şi înclinaţiile emitentului ei. Metanaraţiunile, ca teorii istorice, adaugă şi impedimentul simplismului. Existenţa e neteoretizabilă. Marota metanaraţiunilor e tendinţa de a gândi în termenii cei mai schematici, postulând cauzalităţi false, atribuind o eficienţă iluzorie atât ideilor abstracte cât şi individului. Falsitatea acestei logici e exhibată tocmai de eficienţa ei ideală. În realitate, se întemeiază pe o abdicare de la cunoaştere, pe recursul la vehicularea retorică a unor reprezentări schematice. Metanaraţiunile sunt atât de cuprinzătoare pentru că sunt modele simpliste, ideale, arbitrare. Se trece de la cunoaştere la caricaturi şi la prejudecăţi. Metanaraţiunile sunt manipulări retorice ale datelor.
Analizele patristice, exegeza (Sf. Grigore cel Mare, Sf. Maxim). Exegeza Părinţilor era nu prolixă, însă refuza schematismul, simplismul.
Scepticismul şi ‘noii atei’. ‘Noii atei’ vor putea cândva să fie citiţi ca ME de M. Dogmatismul împovărător (al epigonilor). Epigonii sunt cei care dogmatizează.
Vin. seara, ardei umpluţi, smântână, mici.
Sb., 2 & 5 & 20 de ţigări; dum., fumat 35 de ţigări.
Sb. seara, la întoarcere, zguduit de barbaria din urmă cu 15 zile, de gândul acelui şoc; compensarea.
Sb., de la 10 ¼ seara, un film cu Hemmings şi Gayle Hunnicutt.
Marţi, de la 9 ½ seara la 11, am făcut curăţenie în bucătărie, sortând, alegând.
Sb., de la 10.10 seara, un policier cu Ustinov, cu o pauză de 20’, după 70’.
Sb., fumat 36 de ţigări.
Dum. dim., şleampătă nesimţită; ‘sufletul de bibliotecar’ al lui HB.
Dum. dim., mersul şleampăt; dum. seara, linguriţa.
Dum., fumat 4 & 19 & 15 ţigări.
Dum., de la 10 seara, un film despre Părintele Brown.
Vin., 160 & & 155 & & 50 & 20 & 160 & 10 & 350 mii [ţigări II & & bilet & cafele & cola & ţigări I & bilete].
Sb., 100 & 329,2 & 220 mii [ & sarmale, mici, cafea, ţigări & pastile]. Sb. seara, 77,4 & 16,8 mii [icetea, cafea, cola & îngheţate]. Dum. dim., 49,4 & 160 mii [cafea, cola & ţigări].
Dum. seara mai am 9,35 mil..
Luni, 160 & 55 & 126,7 & 25 & 155 & 40 & 180 & 10 & 350 mii, şi un bon [ţigări II, seara & mici, cartofi & îngheţată & & cafele & ţigări I, cola & bilete].
Marţi, 40 & 112,8 & 155 & 54,5 & 20 & 40 & 170 & 155 mii, şi un bon [roşii & sarmale, pui, cola & bilet & ştrudele cu brânză & cafele & cola & ţigări, brichetă & bilet].
Marţi seara, 160 mii [ţigări II].
Mi., & & 160 & 40 & 20 & 175 & 10 & 155 mii [].
Vin., 55 & 155 & 70,5 & 20 & 50 & 160 mii [icetea & bilet & ştrudele cu brânză, etc. & cola & cafele & ţigări]; joi, 10 & .
Sb., 100 & 53,3 & 160 mii, şi două bonuri [ & sarmale, smântână, mici, pâine, cafea & ţigări]. Sb., 160 & 31,9 mii [ţigări II & cola].
Dum. dim., 15,2 & 70 & 160 mii, şi un bon [ouă, cafea, cola & şosete & ţigări]. Dum. seara, 160 & & 70 mii, şi [ţigări II & & doi king].
Luni, & & & 35 & 155 & 60 & 20 & 170 & 10 & 155 mii, 1,95 mil., şi [ & & & kingul & bilet & patru cafele & cola & ţigări, brichetă & bilete & vols.].
Mi. seara, 160 & & & 35 mii [ţigări II & & & kingul]; mi., 155 & 20 & 10 & 170 mii [bilet & cola & cafea & ţigări I, brichetă]. Marţi, 40 & 50 & 30 & 10 & 155 mii [gustarea & icetea & cafele & bilete].
Joi seara, 160 & & 35 mii [ţigări & & kingul]; joi, 155 & & 30 & 50 & 10 & 155 mii [bilet & & cafele & icetea & bilete].
Sb. la amiază, 160 & 100 & 240,7 mii [ţigări & ziarul & chiftele, cartofi, cafea]; vin. seara, 68,4 & 34 & 169,5 mii [pâini, berea, cafea & roşii & mici, mazăre, cafea]. Vin., 155 & 40 & 30 & 178 & 10 & 155 mii [bilet & gustarea & cafele & ţigări, cola & bilete].
Sb., 160 & 67,6 & 32 mii [ţigări II, seara & patru ştrudele cu brânză & cola].
Luni, 271,5 & 155 & 30 & 101,4 & 20 & 160 mii, şi 2,22 & 1,635 mil. [ardei umpluţi, smântână, pâine & bilet & cafele & patru plăcinte cu mere, două foietaje & cola & ţigări, dim. & vols.]; luni seara, 160 & 45 mii [ţigări II & un rulou, cola]. Dum., 40 & 102 & 40 & 10 & 155 mii [cafele & gustarea & cola & bilete].
Până marţi seara, 7,9 mil., din cele 20 alocate.
Marţi seara, 25 & 34 & 230 mii [gustarea & roşii & mici, pilaf, pâine]. Marţi, 155 & 38 & 30 & 10 & 155 mii [bilet & gustarea & cafele & bilete].
Mi., 160 & 45 & 155 & 20 & 30 & 80,5 & 10 & 160 & 155 mii [ţigări II & cafea, cola & bilet & cola & cafele & trei foietaje, două plăcinte cu mere & ţigări I, dim. & bilete].
Joi, 50 & 155 & 30 & 178 & 57,6 & 10 & 155 mii, şi un bon [chiftele cu sos, mici, pâine, cafea & bilet & cafele & ţigări, cola & două plăcinte cu mere, două foietaje cu brânză & bilete]; joi dim., cu ¾ mil., din cele 0,9 mil. din ajun.
[Luni, 875 & 126,7 mii.]
[Marţi, 905 mii.]
[Vin., 510 mii; joi, .]
Vin. dim. am restituit ţigara, ocazie de a regreta credulitatea.
[Sb., 160 & 345 mii; dum.,
Luni, 605 & & mii.]
[Vin. dim., cu 3,3 mil.; vin., 272 & 570 mii. Sb., 760 mii.
Mi., 160 & 655 mii.]
Esteţii & obiectele & existenţa. Incongruenţele. Simbolurile. Vârstele înscrise, substratul, scopul. Descleştarea.
Setea de absolut, de certitudini şi infailibilitate, ca formă de defetism. Omului nu îi revine ignoranţa, ci verosimilul. Scepticismul absolut e o formă de dogmatism. Nu poţi fi absolut neîncrezător, nu trebuie să fii credul, adică amorţit.
Fără severitate şi fără identificare; obiectivitatea curajoasă şi relaxată a confesorului.
Epopeile, H de M. ‘Lear’. Tragicii greci. Bolliac & Voiculescu, v. II & ‘Apa Moldovei’ & documentarele.
Posibilităţile imaginaţiei poetice, Vlaicu, obiecţiile. VH, trad..
Tradiţionalismul anost, sau arheologic, pedant, ‘povara’, împovărarea cu prisosul. Tradiţionalismul viabil ar trebui călăuzit de Sf. Spirit, mai mult decât de pedanterie şi de afectarea acribiei. Iisus nu a făcut teologie istorică, şi nici rabinii din vremea lui. Credinţa e decizie nearbitrară, alegere întemeiată numai pe simţul esenţialului. Tradiţionalismul trebuie să fie ascetic, nu livresc. Tradiţionalismul pedant e literă moartă; el caută o asigurare, o împietrire în inerţial, certitudinea inerţială, patologică, tradiţionaliştii vor o certitudine mecanică, nealeasă, identificând existenţa deschisă cu arbitrarul. Biserica lui Iisus s-a înfăptuit nu ca instituţie. Criteriile formale, atestabile inerţial, sunt false; succesiunea apostolică neîntreruptă e un slogan, aşa cum umanul răstălmăcit de unii progresişti e tot un slogan. Aşa se oferă nu pâine, ci cremene. Tradiţionalismul retoric neagă demnitatea prezentului, şi devine o formă de paseism. Paseismul e surogatul Tradiţiei. Criteriile dinamismului trebuie să fie umane. Nu poate să existe Tradiţie cu negarea umanului. Progresismul indiferentist furnizează, însă, numai un surogat al umanului, umanul caricaturizat. Adesea chiar noţiunea de progres e puerilă. Dezorientarea nu înseamnă progres. Abjurarea teologiei, abdicarea de la metafizică nu înseamnă progres; nu se progresează prin abrutizare. Progresismul smintit e tot o formă de instrumentalizare. În această situaţie nu mai e instrumentalizată Tradiţia, cultura, ci umanul, cu spontaneitatea şi alegerea lui. Leaderul catolicilor germani poate servi ca prototip al progresismului haotic. Progresismul obtuz e tot o lozincă. Poţi fi la fel de obtuz în reformă, ca şi în tradiţionalism. Nici progres cuviincios, nici Tradiţie nu pot să existe fără uman, fără dezmorţire, fără propriul umanului, iar progresismul are şi el lozinci care amorţesc. Însă chiar această cultivare a umanului, care trebuie să preexiste, e nestandardizabilă.
Cine nu înţelege nobleţea cultului protestant auster, cine n-o simte, n-o percepe. Pretenţia absurdă de a înţelege şi judeca istoria, de a scorni metanaraţiuni …. Austeritatea nobilă e mai emoţionantă decât dezlânarea pioasă. Liturgica tradiţională era şi integrarea, şi totodată negarea acelei societăţi; nu era simpla expresie nemijlocită. Ea exprima lumea în care se ivise, însă o şi nega, o corecta.
Atunci când intelectualii discută cultura populară, faptul devine o ocazie de a-şi exhiba ignoranţa şi condescendenţa. Ei dezvăluie deopotrivă mediocritatea informaţiei de care dispun, şi pe cea a gustului. De aici, irelevanţa teoriilor de şuetă, a gazetăriei. (Cistercianul: marxismul, serialele, romanul religios: şubrezenia, mediocritatea.) Însă critica meritată constă nu în a îi contrazice, ci în a nu face ca ei (cei care gândesc în termeni de idei, explicaţii şi teorii istorice improvizate, adică de metanaraţiuni); lasă-i să peroreze oţios. Minţile posace, terne, colţuroase, călâi; lozincile.
Stângăcia şi progresul. Citatul absurd.
Virtuozitatea şi realismul nu se exclud, artisticitatea şi pătrunderea morală. Legătura evoluţiei naraţiunii e mai degrabă cu ideile noi, cu ştiinţele.
Plictisul, ca nevoie firească de nou, nu trebuie confundat cu inapetenţa cronică, cu accedia.
Teoreticienii aceştia cârpaci sunt minţi posace, mediocre, şubrede, temerare din obtuzitate.
Cred că ideea era exact contrarie: ornitologul din ‘Libertate’ e dezumanizat de mizantropie, însă mântuit prin predilecţia lui, care e partea lui bună, natura lui necoruptă, capacitatea lui integră. Nu ornitologia îl împinge spre mizantropie, ci invers, mizantropia lui e compensată, echilibrată, remediată în principiu, de ornitologie, de ceea ce mai poate iubi. Cistercianul răstălmăceşte convenabil. Personajul literar e mizantrop, însă îi plac păsările; nu e mizantrop ‘din cauza acestei predilecţii’, nu ea îl dezumanizează.
Critica e totuşi o înţelegere teoretică, o teoretizare, nu e sigur că autorul are şi cea mai desluşită înţelegere teoretică a ceea ce scrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu