Henri de Lubac, ‘Misterul supranaturalului’

Henri de Lubac, ‘Misterul supranaturalului’




Aceastã capodoperã a iezuitului Lubac e un prototip sau arhetip al cãrţii teologice majore, semnificative, folositoare, epocale (în sensul cã ajunge sã marcheze o epocã în gândirea cuiva, sã o revoluţioneze şi asaneze)—al cãrţii importante, deschizãtoare de cãi (ceea ce presupune nu neapãrat pionierat—ci şi sintezã), cu adevãrat de anvergurã—şi nu m—aş opri cu superlativele; o scriere teologicã de prim rang—aşa cum unii citeazã scrieri ale lui LaCugna, Lash, Tanner, Newbigin, Yoder, Volf, Jenson, Alison, Hart, etc..

Cercetãrile lui Lubac sunt istorie fãcutã cu preocuparea adevãrului. Istorie scrisã pentru a deluşi adevãrul.
‘Misterul supranaturalului’ reprezintã rezultatul cercetãrilor istorice ale iezuitului francez despre atestarea teologicã a vocaţiei supranaturale a omului, şi un capitol de tomism; şi e interesant cã încercarea de restaurare a adevãrului tomist a putut trece drept—a putut sã fie rãstãlmãcitã drept ofensivã anti—tomistã şi subminare a tomismului.
Lubac citeazã ceva foarte frumos dintr—o carte a lui Chenu, ‘Evanghelia în timp’, din ‘65. Altundeva, enumerã nişte precursori în exegeza tomistã (anticaietanianã—referitor la dorinţa înnãscutã de a—L vedea pe Dumnezeu)—Toledo, Soto şi Macedo—remarcând cã la câţiva tomişti ai sc. XVI încã mai exista simţul adevãrului tomist, dincolo de distorsionarea caietanianã; teza lui Lubac e cã Gaetan l—a parazitat pe Sf. Toma, a dat propria gândire drept tomism.