Gândurile unui modernist rãsãritean

Gândurile unui modernist rãsãritean




Trebuie sã gândim nu cu etichete, ci cu idei. Etichetele nu au importanţã; ideile eu. Etichetele nu spun nimic; un englez remarca aceasta despre modernism—cã eticheta reuneşte autori cu tendinţe teologice divergente. Maeştrii mei sunt câţiva dintre progresiştii europeni: Danneels, Martini şi Kasper. Ei reflectã bine caracteristicile naţionale—belgianul e mai mistic, gustã estomparea misterului, semitransparenţa, sugestia, uşoara voalare, simbolica poeziei peisajului belgian—italianul preferã limpezimea netã, îi place Lonnergan, crede în intelectualitatea austerã—iar neamţul e un mare dogmatician, un gânditor robust, organic, viril. Aşadar, fiecare îşi reprezintã bine naţiunea; cu toţii aparţin ierarhiei catolice. Ziariştii şi ţârcovnicii denunţã ambiguitatea culpabilã, acolo unde nu e decât nuanţare.
Reticenţa belgianului faţã de activism nu înseamnã reticenţa faţã de activitate, de lucrare, ci faţã de supraaccentuarea activitãţii—dezechilibrul activist. (Danneels denunţã, nu fãrã oarecare bonomie, activismul restaurator; mã întreb dacã a fost la fel de neobosit şi prompt în a denunţa şi activismul post—conciliar, de semn contrar. E drept, însã, cã se pronunţã şi împotriva actualului activism progresist—ecologismul, tapajul ecologist.)
Câteva cuvinte ale belgianului m—au încredinţat de simplitatea harului. Acest gând cãlãuzeşte în viaţã.
Încredinţarea de atotputernicia şi de simplitatea harului croieşte drum vieţii creştine în lume, sunt cartea creştinismului ‘nereligios’.
De la Sf. Leon cel Mare, înţelegerea corectã şi teologia Sacramentelor a fost relansatã şi redresatã de doi belgieni, în sc. XX—Schillebeeckx şi Danneels; mãcar fie şi numai pentru aceasta, sc. XX marcheazã o datã în înţelegerea creştinã—mai ales în creştinismul apusean.
E simplitate cu profunzime, înţelegere fãrã întortocheri, nu simplismul catehismelor.
Acestea sunt cele trei teme ale gândirii lui Danneels—Missa, Sacramentele şi harul—corelate cu misticul. Deasemeni, misterul, înţeles nu ca ‘dezvãluire’, ci ca simţire a infinitului, ca trãire.