Louis Bertrand scrie că Bourget avea, la mijlocul deceniului al nouălea al sec. XIX, două categorii de admiratori: unii ai ‘Eseurilor de psihologie’, alţii ai poeziei. Întâia lui operă îşi păstrează actualitatea estetică prin sentimentul ei.
‘Poeziile lui Bourget mi-au rămas aşadar dragi’.
În pagini de istorie socială trăită, Betrand evocă ‘grosolănia gândirii, a presei, a moravurilor publice şi politice’.
Descrie diletantismul şi superficialitatea adolescenţei dezorientate, a nonconformismului mimetic şi prematur.
‘Cruelle Énigme’, ‘breviarul vieţii noi’, a fost primul mare roman al lui Bourget. Bertrand, în ‘Idei şi portrete’, evocă mătăsurile şi dantelele. Primul Bourget e ‘cel adevărat, sau cel puţin cel mai intim, poate cel mai firesc’.
‘Ştiinţa pozitivă datează de ieri: ea dispreţuieşte trecutul şi tradiţia’.
Sufletul omenesc e ‘o forţă liberă sau sclavă, care crează durere sau bucurie, urâţenie sau frumuseţe’.
Teoreticienii vor să monopolizeze realul.
‘Desăvârşirea, adică ordinea, frumuseţea, bunătatea, adevărul’.

Guérin, neotrăvit, ar fi putut să-l continue pe Chénier.
Bainville scria, în 1909, despre fineţea obişnuită a lui Sainte-Beuve şi despre ukazurile literare ale lui Barbey, care ‘decreta mai mult decât judeca’.

Bainville îşi amintea ‘descoperirea marii poezii mistraliene’, aceea a ‘Poemului Ronului’, ‘revelaţia de la Arles’.
Bainville are un alineat despre luciditatea lui Lamartine, ‘marele vizionar neînţeles, profetul răstălmăcit’.

‘Veacul în care chestiunile esenţiale erau dezbătute la nivelul lor adevărat’.

Obiecţiile lui Scheffler: uscăciunea şi răceala. Oare cine ar mai cuteza, azi, să obiecteze aşa?
(Iar pretinsul remediu neoscolastic, în sec. XIX, nu avea, oare, defectele adversarilor, fără să aibă şi meritele?)
A simţi biblic nu înseamnă a scotoci în gramatici.
Mai întâi terţiar franciscan, Scheffler a fost hirotonit la 37 de ani.
Articolul biographic pe care îl citesc lasă să se simtă că interpretarea e a unui literat: condescendenţa, simplismul.

Petru-Celestin Lu, monahul chinez, deosebea instantaneu artificialul de firesc, şi falsul de adevărat.

Lamartine se trezea la cinci, bea un ceai, apoi lucra până la prânz. Grenier evoca ‘atâtea pagini minunate şi prea uitate’ ale ‘Conversaţiilor literare’, caietul în care scria ‘Jocelyn’. Aproape întotdeauna răsfoia. Ghicea, însă numai după aparenţe, ceea ce nu e întotdeauna deajuns, iar bunăvoinţa nu poate să suplinească orice, insuficienţă exhibată atât ca peisagist cât şi ca istoric, adică generozitatea lui era oţioasă şi necritică, adresată imaginarului, celor întrevăzute însă nu cunoscute. În 1867 vroia să scrie ‘un roman în genul lui «Hermann şi Doroteea»’.

Goyau scria, în 1935, despre ‘Vinerea Sfântă ca ziua unică’, aşa cum o înfăţişau pictorii Germaniei de odinioară.

Creştinismul lui Fournier, al cărui suflet era mai receptiv, mai simplu, mai integru. Se poate să fi fost un visător, însă nu era un închipuit, iar creştinismul lui, asimilat bine, nu e ideatic, livresc.
Amorţirea lui Rivière, descurajarea, racilele, epuizarea, artificialitatea obiceiurilor, refluxul. Neîncrederea patologică.
Era Sfânta Teresa (autoarea, reformatoarea întreprinzătoare, prietena) ‘pierdută pentru lume’? Erau aşa medievalii, anticii, toate populaţiile societăţilor arhaice? În lume chiar, necredinţa e anomalia, boala, demenţa. Erau, oare, oamenii de ştiinţă creştini din sec. XIX, ‘pierduţi pentru lume’?
În Grădina Măslinilor, Rivière nu îl percepea pe Fiul lui Dumnezeu, nici pe îngerul trimis ca răspuns: pentru că Grădina rugăciunii nu e a tăcerii sinistre, ci a răspunsului. Cred că nici nu medita la biografia Sfintei Teresa, pentru a cunoaşte cum sunt trăite aceste exigenţe.
Rămăsese la miraje, la ispita caleidoscopului apologeticii, la isteţimea vicleană. În cei ca Sfânta Teresa el vedea nu oameni îndumnezeiţi, ci victime, jucării ale atrocităţii. Nu sesiza filigranul.
‘Activitatea literară a directorului NRF s-a desfăşurat înafara şi departe de credinţă.’

La 46 de ani, Bertrand a publicat o primă lucrare despre Flaubert, o a doua când avea 55 de ani.
A publicat şi patru lucrări despre Sfântul Augustin, la 47, 50, 55 şi 69 de ani. Alte lucrări sunt despre Sfânta Tereza, Lamartine, Ludovic al XIV-lea, Filip al II-lea, Grecia, Mediterana, ‘oraşele de aur’, Lorena, peisajul francez, Alger, o istorie a Spaniei.

Câţiva autori francezi demodaţi oferă posibilităţi de lectură pentru o viaţă întreagă.

Catolicismul livresc antebelic. Era ceva artificial.

Bernoville a publicat un ‘Bourget’ în ’36.

Bourget a prefaţat, în 1910, ‘Mayran’.

Echitatea, catolicii care l-au admirat pe Taine: Brunetière, Bourget (portretul, operele, inaugurarea din ’31), Bertrand.

Amintirile din copilărie ale lui Bordeaux.

Surogatele descurajează inducând ideea că totul ar fi surogat. Prin aceasta sunt demoralizante.