E. Jurist şi L. Petrescu, ‘Uzina submarină în primejdie’

Cu aşa ceva se amuzau amatorii români de anticipaţie, acum 60 de ani.
Mult din anticipaţia noastră proletcultistă a fost băşcălie condescendentă şi parodică (credulitatea publicului vremii nu trebuie subestimată), iar ‘Uzina submarină în primejdie’ nu e o excepţie, autorii erau mai ales persoane care aveau ocazia să publice, nu foarte convinşi de meritul genului (aşa cum, un sfert de veac după aceea, anticipaţia ve deveni pretextul unor ambiţii literare de altă natură); E. Jurist practica satira antiamericană cu acelaşi nesaţ ca şi Fărcăşan, iar reversul de admiraţie imensă e uşor de ghicit (tipologia e cea a lui Crohmălniceanu, Vitner, Cosaşu, convertiţi în esteţi). Ca şi alte povestiri de anticipaţie ale vremii, ‘Uzina submarină în primejdie’ e o naraţiune episodică, intriga avansează prin suplimentarea accesoriilor obişnuite (arheologia, avansul tehnicii, spionajul capitalist) şi un prisos de personaje, o secvenţă de premise narative şi situaţii misterioase: spionul şi ceasornicarul, concediul unui securist, oceanograful din tren, oraşul submarin, consfătuirea securiştilor (care au obişnuitele nume neaoşe, ca şi cei din uzină), piraţii din Leonia (‘cargobotul Zariafe, pe al cărui catarg flutura pavilionul verde cu cap de leu’), biroul din Leonia al lui Sam McColman, exportator de cafea: satiră ideologică estetizantă; E. Jurist şi L. Petrescu nu se preocupau de posibilităţile genului, poezia futuristă posibilă a uzinei submarine e cu totul neglijată. Dealtfel, aspectul utopic e foarte convenţional, intriga e cea a Războiului rece.
Ofiţerii nazişti refugiaţi în Leonia le-au servit monopoliştilor de acolo taina grotei. (Rămâne ca impostorul să fi fost Dick, omul de la ceasornicar, iar Călinescu şi brazilianul să fi lucrat pentru monopolistul rival.)
Sam McColman urmăreşte deţinerea monopolului exploatării şi comerţului cu euxilon.
Teodoriu, care pregătea ‘un studiu despre istoria sciţilor’, moare otrăvit. Fiica lui e abordată de Vertea, ‘aspirantul’; episodul satirizează nesimţirea agentului, însă o şi legitimează. (Tânăra va fi recompensată prin aceea că va scrie o lucrare despre grota descoperită.)
Ziaristul temerar are mai curând trăsăturile unui securist, decât pe ale unui spion.
Numele lichelelor, otrepe în solda spionajului capitalist, sunt: Călinescu, ‘Godard’ (de fapt, un impostor, însă efectul e cel scontat); Călinescu mânuieşte un pistol electronic, iar cel care pretinde că ar fi Godard, unul ultrasonic.
După o intervenţie de neurochirurgie burlescă, pacientul e imediat conştient.
Pentru adulţi, există umorul hâtru: ‘Fordul rablagit’, deraierea atribuită unei scânduri, dar şi tupeul ziaristului convins că ineditele arheologului răposat i se cuvin, Nina Roşculeţ, ‘împărăţia absolută a hidrogenului sulfurat’, chiar exploatarea în numele poftei de înavuţire e sfruntat denunţată. La formarea euxilonului a contribuit ‘acţiunea hidrogenului sulfurat’. Absurditatea nu e inocentă, însă nici autocritică, ci sfruntată.
Un oraş submarin, cu laboratoare, uzine şi galerii de extracţie, la o mie de metri adâncime.