Theodor Fontane, ‘’Schach von Wuthenow’ ('Altfel în stele ţi-a fost scris')

‘Schach von Wuthenow’ e al treilea roman al lui Fontane, şi a fost publicat în 1883, când autorul avea 64 de ani. Evenimentele povestite se petrec în timpul lui Friedrich Wilhelm III, în primăvara şi vara lui 1806, pe vremea premierei piesei ‘Martin Luther ori consacrarea puterii’.
Alvensleben, Bülow şi Sander merg la Sala Tarone (butoaiele, poarta, sofalele, tejgheaua, pivniţa), unde apare şi von Nostitz (viitorul Gregor Ivanovici).
La Wuthenow, Schach are o locuinţă de chirpici, cu doi servitori vârstnici şi o ogradă de păsări; apărătorul Reformatorului, recunoscând în sine aptitudinea pentru abnegaţia cavalerească, Schach se dezminte, însă cu mediocritatea obişnuită, recunoscându-şi lipsa dorinţei de a urma poruncile creştine. Drama e cea a mediocrităţii celei mai comune, nu a estetismului; aceeaşi mediocritate o au şi doamnele, ale căror aspiraţii sunt naturale, dar nu mai onorabile (ele sunt conştiente că ofiţerul e un prostovan închipuit, însă …). Schach e creat de romancier fără a fi deplâns sau idealizat, iar dacă mediocritatea lui indignează, e pentru că reflectă mediocritatea obişnuită (laşitatea lui Schach von Wuthenow a fost şi a lui Goethe …); mediocritatea lui e deasupra grotescului ‘carului alegoric al Reformei’, iar lumea ofiţerilor de cuirasieri e ea însăşi cea obişnuită. Bülow îl descrie pe Schach, ‘caracterul fără cusur’, drept ‘un pedant şi un înfumurat’; inteligenţa lui mijlocie fusese sesizată de doamne.
Undeva, sunt incriminaţi ‘acei deştepţi mediocri’, pentru a explica previzibilitatea unei armate.
Câteva personaje aparţin istoriei: Bülow, Sander, von Nostitz, prinţul Louis Ferdinand, Karl von Köckritz.
Se discută despre opere, idei, persoane, evenimente (politica lui von Haugwitz, contele de Mirabeau, Werner, efectele Reformei, von Brenkenhof, Wilhelmine Enke): toate, aşa cum le-ar înţelege contemporanii, cu inteligenţa fiecăruia, şi nu ca recuzită culturală.

Romancierul provenea dintr-o familie hughenotă.
Subtilitatea romanelor lui Fontane trebuie corelată cu vârsta romancierului, care s-a consacrat vocaţiei lui principale târziu, însă a progresat mereu.
Ca şi la Beyle, Bernanos sau Giono, subtilitatea minţii autorului, rafinamentul inteligenţei desfată.