Momentan, de la Bathory apreciez cel mai mult o altã piesã plumburie—‘Destroyer of Worlds’, foarte guturalã. Tonalitatea aceasta muzicalã plumburie—uneori, un pic convenitã. Dramatismul gravitãţii acesteia e indiscutabil.
Existã, mi se pare, un fel de contrast interesant în chiar interiorul acestei muzici—între factura uşor convenitã, nu numai cizelarea, ci chiar principiul formal al muzicii acesteia—şi autenticitatea, asprã, a dezolãrii.
Contrastul cu Burzum—ale cãrui piscuri de inspiraţie nu cred cã le—a atins vreodatã—e instructiv. Norvegianul e deopotrivã mai inspirat—şi mai inegal.