E interesant, apropo de erudiţia la îndemânã, cã pânã şi romancierii preferã sã exemplifice din seriale TV—nu din literaturã—le e mai uşor sã citeze seriale TV, mai la îndemânã ….

Seminaristul, motivele aversiunii, chimia, ineluctabilul, etc.. Seminaristul& afganul& erori flagrante& evreul, ‘Roşu …’.

Sapiditatea romantismului pretinde o licenţã de gust.

Gustul francian—la rigoare, parnasian—al glam—ului.

Mulţi dintre calofilii americani afectaţi sunt din aceia care i—ar fi dispreţuit pe Balzac, Rolland, etc., şi l—ar fi admirat pe France …. De aceastã naturã e afectarea lor.

Ceea ce poate face critica literarã e sã dea încredere, sã încurajeze o înclinaţie, sã limpezeascã o intuiţie.

Gândirea se dezvoltã în dialog—dar în dialogul semnificativ, electiv, nu în acela poluant, întâmplãtor. Gregaritatea intelectualã, ‘socializarea intelectualã’, impropriul, disonanţa.

Geograficul, uitat din nou.

Evul Mediu a fost un creuzet istoric, o epocã de pregãtire—ucenicia popoarelor europene; civilizaţional, el nu continuã Antichitatea—ceea ce afirmã şi teza cã popoarele clasice n—au cunoscut interludiul medieval—ci barbaria popoarelor creştinate.

Ei, eu nu cred cã scrierile din reviste sunt de calitate egalã, sau de interes egal, chiar dacã descrierea—cea mai sumarã—le poate face sã parã aşa.

Afectata A. recomandã D. Wallace, Connolly.

Zorul şi isteţimea gazetãriei, impuse, stricã atâta ….

Banalitatea gusturilor lui Card. Justeţea unor aprecieri. Filmele ‘lui’—ca subiecte—atât pentru eseuri—cât şi pentru postãri lapidare.

‘Fundaţia’, caricaturã involuntarã—pentru stilul ponosit, etc.—a capodoperei iluministe.

Descoperirile criticului sunt adevãrate şi obiective—chiar dacã relative; relativ nu înseamnã arbitrar. Ele sunt necesare, în raport cu ceea ce simte el—cu rãspunsul lui afectiv—neexistând o apreciere esteticã neafectivã. Esteticul înseamnã şi afectivitate, ceea ce e simţit. Rãspunsul afectiv ţine de ineluctabilul coerenţei personale.

‘Dune’, ‘Casablanca’, ‘Dama …’. Senzaţia.
Seminaristul.
Nu e vorba despre infraliteraturã—ci despre literaturã proastã, ratatã. Întrebarea e dacã ceva e menţionabil, sau nu, ca literaturã. Existã munţi de literaturã principalã la fel de ternã, neinspiratã şi ratatã ca şi aceea zisã de gen—ambele sunt literaturã care nu meritã menţionatã. ‘Ambiţia’ e un criteriu modernist, care nu spune nimic; e deajuns cã o carte e ratatã, aceea de literaturã zisã principalã nefiind, prin ceva, ‘mai puţin ratatã’, mai demnã estetic, decât aceea zisã de gen. Modernismul a impus prejudecata intenţiei. O carte neizbutitã—dar care nu e de gen—e, prin aceasta, mai puţin descalificatã, mai puţin ratatã—fiindcã e, ‘în principiu’, ‘mai literarã’. Aceasta e înţelegerea modernistã a literaturii, pentru care şi intenţia înseamnã ceva. Dar o carte nereuşitã e la fel de infraliterarã, chiar dacã e, sau nu, de gen. Genul, la rândul lui, nu înseamnã nimic, în plan estetic.

Prejudecata modernistã, la A.—subiectul—şi analiza. Subiecte descalificante.

Balastul, cârpãceala, inflaţia de cârpãcealã, încurajarea pozei, etc..

Pentru gazetãria lui, moş Card are o voce—aceea a unui personaj popular, locvace, poporeanul, americanul neaoş, imersat în convenţiile americane …. Remarcile despre cinema sunt de o banalitate anostã, iremediabilã, netã. Accentul populist netãgãduibil.

Laşitatea rebelilor. Frustrarea golanilor, ticãloşia oligofrenilor.

Oamenii tind sã dea psihologia, introspecţia, drept esteticã—atunci când ar trebui sã se subînţeleagã, mereu, ‘pentru mine’—toate epitetele care exprimã reacţii personale. Rezonanţa, cârpãceala, înrudirea, opoziţia diametralã.

În primul rând, pentru a fi analizabilã, literatura de gen trebuie trãitã—imersarea avangardiştilor, etc., trãirea, A., nesaţul. Drãmuitã, îşi pierde efectul—se scâlciazã—cârpãcealã—numai

Funcţia criticii literare e de a le fi utilã celor cu o sensibilitate înruditã cu a criticului.

Experienţa—postãri care sunt mai mult despre citit, decât despre operã. Cititul operei e un subiect distinct. Unele postãri sunt mai degrabã despre experienţa cititului. Se referã mai ales la citit, la ceea ce a însemnat cititul.

Pe de altã parte, cârpãceala revine nu numai gândirii despre operã—ci şi cititului, care poate fi dispersat, impropriu, etc..

Brutalizarea minţii înseamnã constrângerea, silirea ei la decizii cãznite, artificiale—asta brutalizeazã mintea, o zdruncinã, o foarfecã. Mintea trebuie sã îşi aleagã propriii termeni.

Demnitatea nu e penalizatã—nici estropierea, apreciatã.

Incapacitatea de a se bucura deschis, plenar, de ceva—Kant, prezenţa mea, etc.—mãrginirea. Conştientizarea nu înseamnã eradicare.

În zori, discuţie despre legistul Minovici, spânzurãri, ştreanguri—mi—a amintit romanul lui Tudoran, travesti—ul, deghizarea istoricã, romanţarea. Romanţare şi travestire. Seara, glam.

Nu ştiu de ce unii rockeri ar prefera trupele care îi pedepsesc.

Versuri, cântece, albume.

Exortaţia—despre venit, standarde, risipã, etc..

Interpretarea imanentistã a religiei creştine—interpretare, în orice caz, filozoficã—poate ‘protestantã’, adicã împotriva superstiţiei, a magicului, a exceselor, a exagerãrilor pietiste, etc.. Altfel, la antipodul

Îi menţionasem pe Britny F., neapãrat Queensr., Poison, W.A.S.P., Guns …& scuarul; la 9 z..

Arjuna. Cine nu luptã, nu învinge—deşi Arjuna gândea cã nu existã victorie. Existã. Se poate birui.

Chirurgia brancardierilor& ‘Dineu …’, norocul ….

Trei registre—experienţe& dietã& paletã, vremea, nearb., cr., mişcarea.

Ceea ce azi, sb., apare ca fiind alegerea muzicalã evidentã—S. Panther, R. Wild, chiar Kim W. …. Posterele, ’93, chipul blondului, farmecul, cãutãtura, aerul de cruzime, ceva perfid, viclean, chiar rãu.

Experienţe.

Cântecul, ca unitate—albumul—nu hitul ….

Înrudit cu Clift, Petrescu, etc.; mineralele prescrise, ieri.

Ifose, crispare, lipsã de umor—tinerii. Ifose.

Replicã travestitã a lumilor şi a limbilor reale.

Fericirea mãrturisitã atrage nu numai ura, ci şi violenţa, ura violenta, întãrâtã furia.

Verva scrâşnitã, pornitã, se cheamã întãrâtare.

Arta e o experienţã în registru afectiv.

Javrã sinistrã. Maşina. Sfruntarea.

Caricatura blocheazã mintea, înţelegerea. Caricatura e abstractã, lipsitã de înţelegere.

Reacţionarã—urãşte noul, originalitatea, viul—nu s—a investit în existenţa originalã, ci a rãmas înfeudatã trecutului şi ratãrii.

Keifer. ’88. Keifer şi blues—ul.
Quiet …, Slade.
Trupa lui Keifer e descoperirea lui Jovi.
Keifer, Lynyrd, Leppard.