Londoneza, a cãrei profesie, în existenţa civilã, explicã ceva din gustul lecturilor pentru bãieţi—o bãieţoasã, adicã—apreciazã travestirile semiistorice ale fantasticului fabulos modern—la Dna. Bujold, la Kay, la Carey, numele sunt ştiute, londoneza vorbeşte despre ‘fabulos istoric’—travestirile cvasiistorice, care îşi iau libertãţi, pânã la urmã arbitrare, cu lumi istorice existente, travestite dupã plac—principiu discutabil, cred. Facilitatea semidoctã a procedeului poate dezamãgi.
Dar londoneza adaugã un lucru inteligent—cã interesant e ceea ce adaugã aceşti romancieri substratului istoric travestit, cu ce îl ajusteazã, asezoneazã, etc.. E un substrat istoric prelucrat, potenţat. Sunt, adicã, lumi noi, cvasioriginale, nu plagierea manualelor de istorie.
Alţii pot gãsi procedeul indigest şi lipsit de imaginaţie, spolierea realului fãrã asumarea principiilor. Mie îmi aminteşte, însã, de literatura vremilor de restrişte artisticã—atâta din literatura europeanã de pânã la realişti, etc.. Şi aceia excelau în astfel de idei formale, ca a travestiului, a naraţiunii cvasiistorice, etc..

Îmi plac autorii al cãror nume simbolizeazã un raft, nu o plachetã. Londoneza are gustul autoarelor de policieruri—demodate, sau nu—Margery A., Patricia W., Gladys M., Ruth R.—şi al unor autori ca Hare, etc..

Acolo unde defineşte satisfacţia cititului, nu se referã numai la vols. menţionate—şi discutate —ci la citit, în general.