Lui Gracq i se mai întâmpla sã iubeascã şi autori, nu numai opere—de ex., Verne, Lovecraft, Poe, Tolkien, Breton, Rimbaud, alţi poeţi, probabil şi Jünger, Chateaubriand, Spengler, geografii, etc.-dealtfel, lui A. îi reproşa cã nu admirase îndeajuns de multe—la unii autori în vogã între rãzboaie.
Altfel, principiul lui e şi al lui Paleologu şi Nabokov—opere, nu autori, care dezamãgesc.

Poe& Beyle& Breton& Wagner& Jünger.

Vârstele. Pe înaintaşul sãu, filozoful A., Gracq îl numea critic literar, şi la fel se privea şi pe sine, şi îi cerea obiectivitate criticã, strãdania priceperii. Îi imputa, însã, mãrginirea—spunea cã dezamãgeşte, ca şi critic, e prea limitat, îi imputa limitãrile. Probabil cã se referea, însã, numai la a estima şi aprecia—nu la a iubi. Îi imputa cã nu a recunoscut valoarea. Critica provine nu (numai) din iubire, se mai cere şi altceva, şi pentru alte condiţii.