Am citit, o vreme, blogurile câtorva scriitori (Martin, Wright, Stross, Miéville, Brin, Williams, Harrison, Haldeman, Dna. Wells, K. Elliott, Curval, M. Edwards, gazetãria lui Card)—şi e o experienţã demoralizantã—prin drastica lipsã de interes literar a postãrilor—meschinãria drãmuirii—banalitatea posacã a ceea ce e comunicat, care ajunge sã parã artificialã—glanţul de inculturã, cârpãceala—mercantilismul cãrpãnos şi abrupt—inexactitatea descurajantã a referinţelor culturale—lãutãrism—percepţie esteticã sumarã şi neinspiratã—stilul îngãlat—postãrile majoritãţii sunt atât de insipide, cã par aranjate—rezumând: şubrezenia, vulgaritatea, lipsa de interes, mediocritatea, fadoarea, slinul vanitãţii, îngãlarea şi semidoctismul—plus rãbufnirile agresivitãţii. Apatia şi sãrãcia percepţiei estetice, ale acestor inşi, sunt demoralizante. Nu toate aceste defecte îi sunt atribuibile fiecãrui autor, dar sunt în mãsurã sã dea o idee despre climatul literar al acestor bloguri. Existã douã excepţii—semiprofesionistul Horguelin (gazetar, din câte înţeleg), Curval—scriitori ai cãror bloguri îi onoreazã—ambii, din sfera culturii francofone.

Dar, în general, meritã citite numai blogurile celor care au reuşit sã publice şi altundeva—altfel. Zoaiele blogosferei—ale autopublicãrii—sunt mediu de culturã nu numai pentru banalitate—ci şi pentru diformitate, amatorismul cel mai scãlâmb, etc.. Blogosfera nu oferã condiţii neştiuţilor vitregiţi de condiţiile publicãrii clasice; scriu bloguri bune numai cei care au reuşit sã publice şi altfel. Blogurile nu sunt şansa nepublicaţilor—dar extind şansa celor capabili sã publice şi altundeva—şi difuzarea.
Blogosfera nu e şansa nepublicaţilor—ci şansa celor deja publicaţi—de a publica mai multe, şi a fi citiţi de mai mulţi.