Senzaţia de altitudine pe care o dau scrierile Sf. Isaac Sirul (comemorat la 28 ian. în comuniunea Romei) corespunde perspectivei imense deschise de înţelepciune, ca atare trebuie receptat dinspre viaţă, dinspre experienţa obişnuită, temele lui erau umanul, sfinţenia; gândirea lui e expresia maturităţii umane. ‘Împacă-te cu tine însuţi şi se va împăca cu tine cerul şi pământul. […] şi una şi alta e acelaşi lucru şi intrând în una le vezi pe amândouă. Scara împărăţiei acelora e înlăuntrul tău, e ascunsă în sufletul tău.’
Sf. Isaac scria că există ‘frica de tot felul de lucruri’, ‘frica de judecata lui Dumnezeu’, şi lipsa oricărei frici, corespunzând: vieţii necuviincioase/haotice, bezmetice, descurajate, recunoaşterii lui Dumnezeu, şi începutului iubirii de Dumnezeu.
‘Când faci un dar, veselia feţei tale să fie mai mare decât însuşi darul.’
‘Sprijină cu cuvântul pe cei întristaţi, şi te va sprijini dreapta care poartă toate.’
‘Crucea este poarta tainelor’: gând foarte echilibrat, perspectivă mistagogică şi cosmică.
‘Omul este iubirea care înalţă pământul la cer.’ ‘Apropie-te de cei drepţi, şi prin ei te vei apropia de Dumnezeu.’ ‘Cel ce se cunoaşte pe sine, cunoaşte totul.’ ‘Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate’ (adică, supunându-se opiniilor curente, mercantilismului, meschinăriei, deriziunii).
‘Tăcerea este o taină a vremii viitoare […]’, sau ‘liniştea este misterul lumii ce va veni’.
‘Mintea este unul din simţurile sufletului […].’
‘Dragostea adevărată este asemeni puternicului izvor care ţâşneşte din pământ; curge mereu, nesfârşit.’
‘Înaintea harului păşeşte smerenia.’
Ieronim din Egina recomanda ‘să nu treacă zi fără a citi măcar o pagină din avva Isaac.’
Iosif Isihastul îi studia mai ales pe Sf. Isaac, avva Dorotei, ‘Scara …’.
Există o tradiţie sapienţială creştină, o şcoală de sobrietate, care egalează sau întrece izbânzile păgânilor antici şi pe ale urmaşilor lor de la Renaştere încoace. Fobiile modernilor provin din nerealismul lor, din închipuirile lor.