duminică, 24 decembrie 2017

Prin natura lui feminină (prin asemănarea cu Sf. Maria), Aramis dorea un fiu hiperinteligent şi neasemuit de frumos, pe care să-l venereze (Athos).
Prin natura lui filială (prin asemănarea cu Iisus), Aramis dorea o mamă (Athos).
Prin natura lui masculină (prin asemănarea cu Sf. Iosif), Aramis dorea o soţie (Athos).
Trilogia lui Dumas e un giuvaier de psihologie.
Dacă vei citi vreodată rândurile acestea, aminteşte-ţi că ne-am întâlnit, o dată, vara, lângă un zid al plângerii, şi eu nu te-am întrebat: unde mergi, Stăpână? Stăpână, tu ştii că te iubesc. Acceptă, te rog, ceva din durerea mea. Dă-mi, te implor, ceva din fericirea ta.
Mă gândesc şi la Luca 15.11-32 (fiul risipitor, et nemo illi dabat, ‘însă nimeni nu-i dădea’), Luca 18.1-8 (judecătorul nedrept, aceasta e religia pură, emancipată de orice frică şi de orice complex, ‘totuşi […] îi voi face dreptate’, tamen […] vindicabo illam), Luca 10.29-37 (samariteanul, vade et tu fac similiter), Matei 7.6-8 (omnis enim qui petit accipit, ‘că oricine cere ia’), Fapte 2.24 (‘dezlegând durerile morţii’, solutis doloribus inferni), Fapte 7.53 (qui accepistis legem in dispositionem angelorum).
Recte respondisti hoc fac et vives (Luca 10.28: ‘drept ai răspuns, fă aceasta …’).
În parabola fiului risipitor: cito proferte stolam primam et induite illum, ‘aduceţi degrabă haina lui cea dintâi’, restaurarea firii adamice. Mântuirea e mai mult decât atât: se adaugă inelul, încălţămintea, viţelul gătit, epulari autem et gaudere oportebat, ‘se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm’.
Sf. Luca şi Ioan sunt aşa cum ar trebui să fie adulţii: pasionali şi altruişti.

Pentru mine, persoanele născute primăvara simbolizează pasiunea, iubirea, veneraţia, ceea ce îmi place cel mai mult (Shakespeare, Doinaş, Gib Mihăescu: luciditatea şi limpezimea, Balzac, Brando, Rainer, Marx, Küng, Rahner, etc.), persoanele născute iarna, mai ales în decembrie, reprezintă prietenia (acordată de bărbaţii vârstnici, bunicul meu, un episcop ortodox american, Schiller, etc.), persoanele născute toamna simbolizează simpatia, ajutorul (episcopul, Rourke, Clift, E. Botta), persoanele născute vara simbolizează atât confruntarea, înverşunarea în termeni interpersonali, cât şi veneraţia în termeni literari, estetici (Rembrandt, Dumas). Ca orice tipologie, e aproximativă şi nu trebuie interpretată literal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu