joi, 1 noiembrie 2018

Taina lui Creangă nu e paremiologia, ci inefabilul personal, geniul, altitudinea, acestea îl fac inimitabil, aşa cum sunt şi Rabelais, Sterne, Joyce.
Toate modalităţile sunt subordonate geniului absolut lipsit de prejudecăţi, şi gândirii lui foarte umane.
Intelectualitatea (însă semnificaţia acestei intelectualităţi nu e … erudiţia, ci libertatea spirituală, manifestată literar drept dominare a registrelor de expresie şi artisticitate inefabilă) e trăsătura autentică pe care o intuise corect Călinescu.
Chiar ludicul înseamnă, la această altitudine, la genii ca acestea, altceva, nesurvolabil de către teorie, nu mai e ludicul formal, obişnuit, divertismentul aşa cum e cunoscut îndeobşte. Ca şi «ironia» romanticilor, e neinstrumentalizabil, inimitabil, şi nu mai e o formă a hazului; umorul lui Caragiale era câteodată tot o atitudine spirituală, foarte autentic spirituală, care explică farmecul lumii sale literare, aşa cum îl resimţeau unii caragialieni.
Batjocura, deriziunea sunt prin natura lor instrumentalizabile, şi sunt prea puţin faţă de graţia acestor suflete.
Renaşterea franceză, secolul XVIII, a doua jumătate a secolului XIX (Meredith, France, Caragiale câteodată) au fost epoci când expresia unor astfel de autori şi-a avut deplinătatea indiscutabilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu