Ralea are, în ‘Valori’, trei eseuri despre Freud: ‘Indiscreţia lui Freud’, ‘Freud şi Marx’, ‘Freud şi materialismul istoric’; în primul, afirmă că psihanaliza a supărat o societate dezmăţată, lipsită de credinţe sau idealuri, obtuză. Psihanaliza a înfuriat nu o societate reprimată, puritană, ci dimpotrivă, una sibaritică. Psihanaliza, cu francheţea sa, a întărâtat pe ipocriţii unui univers sibarit; nu pentru că ar fi existat prea multă reprimare, ci prea puţină, nu un exces de reprimare, ci un deficit: ‘bancruta marilor idealuri’, regresia în instinctualitate, ‘desfăşurarea lăcomiei simţurilor’, ‘dispariţia idealurilor sociale’.
Acest prim eseu e o diatribă gazetărească, sunt pagini de gazetărie anti-capitalistă, iar principiul hermeneutic e lupta de clasă (adversarii psihanalizei sunt ‘clericii’ ‘teocraţiei capitaliste’); la baza diatribei înverşunate e o iluzie cronologică, iar spiritul psihanalizei e răstălmăcit, indignarea suscitată de ideile vienezului necesitând o altă explicare de vreme ce provine tocmai din lipsa idealurilor, din desfrâu, din eşecul civilizaţiei (ceva în sensul unei asemenea explicări există, prin similitudinea cu teocraţia, cu funcţia castei desemnate să menţină masele în ignoranţă, prin existenţa claselor care face ca denunţarea uneia să devină neconvenabilă). În mod paradoxal, calea de urmat îi apare eseistului ca fiind tocmai refularea, sublimarea. Psihanalizei i se împotriveşte sibaritismul, indignarea burghezilor lipsiţi de idei. Poziţia socialistă e asumată numai în acest prim eseu.
De fapt, însă, psihanaliza n-a apărut după Primul Război, ci înainte; iar anii interbelici au fost aceia ai succesului ei intelectual. Psihanaliza nu recomanda idealismul.
Ultimele două eseuri amintesc de Nietzsche. Perspectiva e cea a sociologiei culturii. În al doilea eseu, schiţează o tipologie comună: înrudirea psihanalizei cu marxismul. Nu e cert că autorul îşi asuma ipoteza psihanalizei.
Al treilea eseu propune ideea că materialismul e religia înfometaţilor, sublimarea foamei.