Paleta sofiologiei, de la Soloviov, romantic, cosmopolit (şi papist), la Florenski, tradiţionalist şi auster. Primul dintre ei a avut o posteritate mai ales literară, descendenţa simbolistă, reprezentată de alte naturi fantaste, iar continuitatea nu e numai în planul ideilor, sau al reveriei, dar chiar al literaturii, pentru că întemeietorul sofiologiei ruse a fost poet. Există, la el, prestidigitaţia, virtuozitatea silogistică, dexteritatea raţionamentelor, însă şi pozitivitatea operei finisate, izbutite, rămâne o operă, un edificiu, nu numai nişte idei, sugestii, etc.; Bulgakov, în schiţa sofiologică, oferă o perspectivă nouă asupra relaţiei cu Dostoievski, nu din unghiul portretizării ipotetice a lui Soloviov în capodopera romancierului, ci din al preluării temelor de către Dostoievski, asupra căruia se răsfrânge personalitatea prietenului său mai tânăr, încât romancierul e modelat de către gândirea primului sofiolog rus. Poet el însuşi, Soloviov a fost o natură deopotrivă literară şi metafizică, diadică. Simboliştii au accentuat latura ezoterică, mistagogică, teozofică.
Vizionar, Soloviov a fost şi un ctitor cultural (Platon, simbolismul); într-adevăr, interioritatea lui e una fundamental extrovertită, obiectivată, ca a altor teozofi de seamă (nu avea etosul interiorităţii pe care-l gustăm atât la Rozanov sau Leontiev, sau îl ghicim la Evdokimov, în alt registru). Mai trebuie observat şi că aşa-numitul modernism religios rusesc (Bulgakov, Berdiaev, Merejkovski), adică o sensibilitate filozofică înrudită cu cea a modernismului catolic apusean, şi sincronă cu acesta, se întemeiază tot pe stilul metafizic al lui Soloviov, care e întâiul modernist al Răsăritului, primul revizionist.