'Obligado' şi mahalagismul lui Constantin Ţoiu

Citesc un roman de acum trei decenii al lui Ţoiu, 'Obligado': Carol al II—lea, Vinea, Şeicaru, Saint-Simon, multe lucruri citabile, de efect, afectarea, vulgaritatea crasă a minţii lui Constantin Ţoiu, snobismul inferior, interesul imens, prospeţimea ocazională, picanteria, digresivitatea, anecdoticul, farmecul, rapiditatea, lipsa perifrazei, falsitatea psihologică, stilul faulknerian, colocvial, mahalagismul de ţaţă, clişeele hedonismului.
Reprezentările a ceea ce cunosc (M. Caragiale, Ducele de Saint-Simon) sunt nesatisfăcătoare. Supără familiarismul parvenitului.
Stilul lui Constantin Ţoiu miza pe incontinenţă (presupus faulkneriană), nu pe cizelare; urmăreşte să obţină densitatea afectivă, însă sunt poze.

Altfel, tiparul e acela al romanelor istorice ale lui Preda. (Oare cine e acest tovarăş de dezmăţ al lui Vinea?--etc..)
Cultural, Constantin Ţoiu era din liga lui Sălcudeanu şi Nedelcovici, plebei afectaţi, emuli ai lui Şeicaru, E. Barbu, Bălăiţă sau Neagu, aezi ceauşişti banali, peremptorii ca şi Conu' Leonida.