Marilynne Robinson deosebeşte în mod implicit înţelegerea şi cunoaşterea. Înţelegerea, ca înţelegere discursivă, se adresează teologiei. Însă e o gradare: Marilynne Robinson se referă la înţelegerea incompletă, limitată. Lipsa înţelegerii nu înseamnă absenţa totală, ci incompletitudinea, caracterul ei limitat, omenesc. Înţelegerea Scripturii, care e Revelaţie, diferă de aceea a literaturii, care înseamnă incursiune în indicibil, desţelenirea indicibilului, găsirea unei rezolvări limitate însă eficiente.
Această gnoseologie reformată completează empirismul; nu îl dezminte, însă nici nu se rezumă la el. Teologia, scrie Marilynne Robinson, e o transcendere a discursivului, şi participă la modalitatea imnului, a crezului, a expresiei solemne care implică fiinţa, care integrează umanul. Teologia participă la imn, uneori îl realizează, iar activitatea teologică are resurse de care teologul beneficiază vrând-nevrând, pe măsura puterii sale. Ca explicitare a unei cunoaşteri implicite, teologia întruneşte discursivul, înţelegerea (în accepţia empirismului, nu a epistemologiei germane) şi expresia imnică şi înălţarea la altitudinea crezurilor. Literatura crezurilor, simbolica, e ea însăşi altceva decât discursivitate, e înrudită cu imnul.
Există limite ale înţelegerii: unele, absolute, iar altele, numai relative. Înţelegerea relativă nu înseamnă eşec. Pe de altă parte, există cunoaşterea, distinctă de înţelegerea discursivă, de unde şi locul interiorităţii, precum şi tendinţa către indicibil, sau către neformulat. Neformulatul nu trebuie decretat neformulabil.
Dealtminteri, Marilynne Robinson a scris referitor la Moise, un psalm, genul literar al Evangheliilor, pericopele Învierii. A făcut ea însăşi exegeză. Are ambiţia exegezei, relaţia ei cu Biblia cuprinde şi momentul liturgic, participarea, şi explicarea, elucidarea. Însă exegeza, ca şi teologia în general, sunt condiţionate de puterea umană de a înţelege.