Guiette, medievistul meu predilect, menţiona explicit ‘muzica sentimentelor şi a impresiilor produse’ de ‘Cligès’, ‘poemul romanesc’ al lui Chrétien, printr-o artă a armoniei ideale.
Îmi place semnificaţia simbolică a faptului că Guiette medita, într-un articol publicat la 75 de ani, ‘asupra câtorva versuri din «Cligès»’, ocazie de a defini mai bine natura artei unui romancier din sec. XII, de a sugera complexitatea unei estetici şi individualitatea unui autor.
Chrétien ‘crează situaţii enigmatice’, cu eficienţă estetică atemporală.
Poate că tema principală a lui Guiette a fost inefabilul liric al naraţiunilor medievale, ‘farmecul ambiguităţii’ ‘aventurilor ireale, neverosimile, extravagante, minunate’. Cu alte cuvinte, sensibilitatea medievală nu era deloc atât de diferită de aceea modernă.
Întrebuinţarea literară a ‘rezonanţelor simbolice ale anumitor vocabule, ale numerelor, ale culorilor, ale animalelor, ale pietrelor’ se făcea nesistematic, simbolul fiind discontinuu şi neexclusiv. Aşadar, există nu numai un alegorism, ci şi un simbolism medieval, cu mijloace şi efecte relativ similare acelora ale direcţiei moderne, întrucât accentul e pus nu pe ermetism, ci pe trăirea cititorului, pe emoţia resimţită. În literatură, simbolul încetează de a fi cifrul ştiut din alte direcţii intelectuale, funcţia lui e alta, primeşte resurse originale, neincluse în utilizarea lui cognitivă obişnuită, curentă sau ezoterică. Înţelegerea lui literară nu mai e o chestiune de decriptare, de recunoaştere semantică. Simbolul literar e o chestiune nu de constrângere, ci de eliberare.
‘Savoarea care îi era recunoscută lucrării’ se năştea ‘din imprecizia cheii simbolurilor sau din multitudinea de chei care i se înfăţişau spiritului’. Farmecul ‘Romanului trandafirului’ se naşte, în parte, din echivocul înţelesurilor posibile ale trandafirului, ‘cel puţin dacă nu ne mulţumim cu lectura fragmentară …’. Sunt lucruri observate şi de Vossler, Brunetière (referitor la Marot).
Alegoria e o ştiinţă, iar simbolismul, o artă. Eficienţa provenea din ‘impresia simbolului’.
Dealtminteri, simbolicul nu epuizează întregul enigmatic, nu e resursa lui unică.
Guiette aducea în medievistică receptivitate estetică, pricepere estetică. Gândirea lui e formulată concis într-un îndemn: ‘Să nu îl citim pe Chrétien nici ca filologi, nici ca filozofi, nici ca erudiţi’.
Această maximă înseamnă că putem să ne adresăm literaturii Evului Mediu cu aşteptări estetice rezonabile, naturale. Operele medievale nu sunt numai documente, ci rămân opere de artă, de actualitate estetică, valabile estetic.
Dacă ideile literare ale lui Guiette duc cu gândul la simbolism, e neîntâmplător faptul că, într-un articol referitor la tâlcul, semnificaţia literaturii epice medievale, deplora simplismul şi prozaismul comentatorilor lui Mallarmé sau Nerval, şi reamintea că Valéry nu avea obiceiul să gireze vreo explicaţie a criticii; exegeza implică acest simplism … ingenios. Încuviinţa ideile lui Bezzola, care scria că ‘oamenii sec. XII’ erau ‘dotaţi foarte adesea cu o sensibilitate artistică înaltă’.
Câteva articole ale lui Guiette sunt, pe drept cuvânt, revoluţionare; iar teza lui e, în esenţă, că expresivitatea enigmatică medievală e voluntară, conştientă, deliberată, efect al unei arte conştiente de resursele ei. Însă idei similare aveau şi alţi autori, ca Reto Bezzola.
Îi plăcea stilul lui Villehardouin, ‘limpezimea, rapiditatea, simplitatea’.
‘Chrétien scrie în modul cel mai limpede şi cel mai net.’ ‘Farmecul lucrărilor lui’ provine din ‘a nu şti, a întrevedea, a ghici’. Interpretarea trebuie să îi revină cititorului. Iar ingeniozitatea exegetică cu pretenţii autoritare e, de fapt, simplistă şi scandalos de reducţionistă. Atât creaţia, cât şi lectura veritabilă se referă la o participare la un negrăit, nu la o încifrare şi la o decriptare.
Romanele lui Chrétien ‘erau înainte de orice romane de aventuri’, citite ‘aşa cum citim basmele’.
C. E. Pickford se referă la cititorul din sec. XX, ‘care nu are nici timpul, nici, trebuie să o mărturisim, răbdarea de a petrece ore citind şi recitind poveşti interminabile, în aparenţă puerile’.