Prunul înflorit, mistica luminii taborice

Actoria, cameleonismul, înclinaţia. Filmul din ’62, afecţiunea, şi gustul cinemaului italian (iar Dj. chiar semnalează similitudinea, alura: e un film istoric-religios-psihologic, adică o dramă, iar elementul taxonomic e menţionat, tunica dând numele; de fapt, atmosfera, stilul sunt aceleaşi). Greşeşte ortografiile, cum am remarcat şi azi, însă afecţiunea e mai convingătoare.
[‘Constantin’, comedia recomandată de Hull, şi altele mai obişnuite.]
Dj. ştie vechiul cinema de gen, şi îl analizează cu pricepere. Mamie Smith, A. Dreifuss, e chiar ceea ce apreciasem iniţial.

Tactica.

Lichele; abia deveniţi batjocoritori (ortopedul, internistul), i-am simţit speriaţi. Topografia falsă (derutarea).

PE, ieri, ruşii & blonda & întâmpinarea, azi, sb., mi. & limbaj & cămaşa & erudiţia & epiderma & la 5 z. & ieri, mi., la 4 z. & postări & ritm & ifose & gestul & sb., aer & rangul, liberalul şi ierarhul filoelen dar ecumenist.
Efectul articolului istoric al lui PE. Generalizările.
Dispreţul mut. Fobia.

Refuzul recognoscibilului, ca principiu al regresului literaturii.

E nesurprinzător ca masochismul şi ipocrizia care guvernează minţile atâtora să se regăsească şi în teologie. Ecumenismul obişnuit e o formă a corectitudinii politice, a flatării lichelelor, a escamotării litigiilor. Halleux mi se pare cam defetist: adevărul e că Sf. Toma cunoştea patristica greacă nu ‘mai bine’ decât o cunoştea Sf. Grigore pe cea latină, ci mult mai bine; Sf. Grigore nu e un cunoscător mediocru al patristicii latine, ci un ignorant al ei. Comparaţia e forţată. Pledoaria lui Halleux e că intenţia teoreticianului isihasmului era ortodoxă; însă nu analizează deloc concordanţa teologiei isihaste cu patristica greacă a întâiului mileniu. Totuşi, Halleux face două remarci decisive, referitoare la eclipsa palamismului şi la inspiraţia apuseană contemporană a principalului reprezentant al acestei direcţii (lucru semnalat chiar şi de Schm., care înregistrează substratul intelectual postbelic al interpretării date de congenerul său; discreditarea lui Meyendorff ca epigon al personaliştilor francezi şi patrolog anacronic e obişnuită: Halleux, Schm., însă şi Vlachos pe urmele lui Romanides, iar ipoteza poate fi rostită şi referitor la teologia lui Stăniloae, deasemeni epigon al filozofilor apuseni). Eclipsa intelectuală, adică letargia, apatia, sunt prea lesne atribuite de răsăriteni ‘robiei’, care a fost una consimţită, neonorabilă, autoindusă. Motive pentru înapoierea intelectuală poate invoca oricine, iar scolasticii sec. XV sunt pasibili de aceeaşi explicaţie. Halleux se declară neconvins de motivarea oficială a eclipsei palamismului.

Sf. Tihon ca nou Sf. Simeon, şi Sf. Ioan, rusul, ca nefanatizat.

Viteză & la o s. & comedia. Conlucrarea. Şnapanul, azi. La 5 z., tabelul. Hârtia, sb.. Lucruri.

Analizabilul. PE. Ritm & oră & cafea & aer & cină. Vols..

Cinefila, al cărei lexic e remarcabil, a afirmat lucruri fundamentale despre Carey, Canutt, Betty Compson, vârstnicul Garner, Moreland (al cărui fiecare film merită văzut). Dacă unele evaluări sunt definitorii pentru gustul cel mai sigur, întărâtările sunt ridicole (‘46, ’53, ’78, ‘09).

Dacă necorporalul nu e degradabil, nu există ‘păcatul îngerilor’, nici posibilitatea Purgatoriului. Purgatoriul înseamnă timp.

Mauriac şi criteriul abrutizării.

Expresia sentimentelor în cinema.

Credulitatea ca prisos, ca surplus.

‘Ticăloşii analfabeţi şi violenţi’ sunt realitatea socială.
Cultura livrescă sau şcolară nu e suplinită de una arhaică, a cutumelor, etc., ci de zoaiele subculturii.

Vin., mă gândesc la viaţa de celibatar a lui Beyle.

Lumea scenariului nu poate să fie indiferentă. Deasemeni, nici tonalitatea morală dată personajelor de către actori.

Interacţia e o chestiune de prudenţă, nu de credulitate, joacă, defetism, demoralizare, etc..

Am reluat lectura jurnalelor lui ‘Morgan’, stripologul cusurgiu şi urâcios, incapabil să depăşească adevărul momentului de indignare, şi care, cu vremea, a sombrat în deriziune şi maliţie; cu atâţia ani în urmă, pe când erau mult mai instructive, au servit de model nu atât carnetului, cât ideii de postare succintă, lapidară, robustă. Jurnalele lui mi-au oferit ideea şi prototipul postării lapidare, al microeseului. Nu atât ansamblul jurnalului, cât însemnarea.

Afectivitatea şi aprecierile obişnuite. Superstiţia, frica, distorsionarea.

Există imagini simbolice sărace: imagini vizuale somptuoase, pompoase, artificiale, pe care simţul lăuntric le neagă, le dezminte, nu îi corespund, aşa e lumina dumnezeiască, însă ajunge să ne amintim de vârsta Sf. Ilie, de faptul că numinosul, pentru percepţia elevată, nu trebuie redus la închipuirea redusă a zugravilor, la deprinderile proaste pe care le crează cateheza întâmplătoare, la ceea ce ajunge pentru noi să fie simbolul a ceva respingător şi copleşitor, oprimant, extenuant. Ep. Sigrist scrie foarte bine despre lumină şi Sf. Grigore al Tesalonicului; lumina ideală nu trebuie să ne-o închipuim în mod silnic, ca pe ceva impozant, copleşitor, obositor, tern, ceva ce organismul refuză, ci ca pe o rază verde, sau azurul, sau o lumină, mai adevărată decât strălucirea, mai mult e mai puţin. Raza verde şi taina luminii taborice.
Episcopul intuieşte universalitatea autentică a literaturii Sf. Grigore, anvergura indiscutabilă, autenticitatea ei metafizică.

Ansamblul experienţei nu e receptarea pasivă, letargică, sau tendenţios-masochistă, înveninată.

Fern Emmett în ’37 & Jolley în ’41 (două filme) & Betty C. în ’36 şi în ’38 & văduva lui Houdini în ’38. Lundigan în ’49, timbrul. Cu vremea, oricare din numele acestea capătă o semnificaţie precisă, şi o noimă. Ideea că H. Carey era inegalabil, dacă i se oferea ocazia.

Mâlul social (bârlădenii, interlopii, lichelele) nu trebuie să şocheze, să indigneze sau să poticnească, ci să ducă la nişte decizii raţionale. Mâlul acesta, în sine, e neantul, e deja inexistentul.

La cinefilă există, spre deosebire de Hull, o complicitate cu urâţenia, mediocritatea, ternul, anostul. Nu e întrutotul credibilă.

Atitudinile pot fi analizate în termeni de tipic şi atipic, nu de normativ.

ILC desemnează şi simbolizează obiectul unor eseuri (în culegerea originală, similitudinea cu Ch. e frapantă). Eseistul căruia îi seamănă cel mai mult R., de care aminteşte cel mai mult, e Ch..

Axiomele false. Delăsarea. Descleştarea. Irosirea. Apatia.

Ca versiunea caricaturală, plebee şi foarte prozaică, anostă, a secularismului deja imbecil al sec. XIX, ‘Misiunea laică’, dreyfusismul.
Descoperirea lumii medievale, la 12 ani.

Semitonul de cacialma.

Almanahurile în care descopeream universul comediei americane timpurii. Se scria, pentru copii, despre vedetele vremii aceleia; almanahurile în care citeam despre vedetele comediei din vremea cinematografului silenţios. Se scria în beneficiul copiilor.

Românitatea ca apăsare, ca povară, ca rebut, ca anomalie. Ridicolul, ticăloşia, sminteala.

Iisus a fost dat pe mâna slugilor, a norodului, a ‘oamenilor simpli’. Paginile Evangheliilor ar trebui să fie deajuns.

Joi seara, trei cremwurşti, cafea.
Cremwurşti & vols. & rufe & cămaşa.
Vin., trei trandafiri roz.
‘Carnea de vită tr. ţinută în apă rece, câteva ore.’
Vin., 12—1—3—4—6 seara. Vin., de la 10 ½ seara, ‘Doamna dezonorată’.
0,78 mil..
Sb. mi-am amintit de ’88, vara când am cunoscut nesaţul artei, întâiul gest, jindul trezit de catalogul acela, râvna, alternativa autentică la derizoriu.
Sb., de la 8 ¾ seara, ‘Calea lactee’. Sb. seara, citit Grigore Băjenaru, două ore.
Dum., la 7 ¾ seara, cină: sarmale, pilaf. Dum., de la 9 seara, ‘Mecanicul Generalei’.

Joi, 155 & 338,1 & 270 & 40 & 50 & 155 & mii [ţigări II & sarmale, usturoi, pâine, & bilete & gustarea & cola & ţigări I & cafele].
Vin., 30 & 245 mii, şi 2,22 mil. [cafea & vols. & vols., dim.]. De 500 mii: 238 & 81 mii [1 ½ kg. de viţel & banane].
Vin. seara, 155 & 146 & 730 mii [ţigări & cotlete, salată, suc & vols.].
Sb. dim., 155 & 100 & 30 & 332 mii [ţigări & struguri & ceapă, mărar & tort, pâine, cafea].
Dum. dim., 100 & 155 & 53,8 mii [ziarul & ţigări & cafea, pâine, cola].
Luni dim., 155 mii [ţigări]. Dum. seara, mii [sarmale, pilaf, cârnaţi, suc].
Joi am revenit la Iaşi cu cele 5 mil. ale rezervei.