Imi displace tonalitatea cartii despre Byron a lui Maurois, timbrul—fiindca nu a gasit termenii proprii, sapiditatea vietii lui Byron, ceea ce era tonic si stenic in aceasta existenta—care apare mai ales nelinistita si dezechilibrata. Nu exista, in biografia redactata de Maurois, ceea ce ii placuse, la Byron, lui Stevenson, adica romantismul bine scris, elegant, si ceea ce a facut ca stilul lui Byron sa fie comparat cu al lui Pope, geniul satiric, ironic si iluminist.
Impresia mea a fost ca Maurois nu utilizeaza—fiindca nu gaseste—nicio grila, nicio sintaxa pentru intelegerea si reprezentarea morala a existentei lui Byron, care apare redusa, degradata la stadiul unor rataciri aleatorii si relativ terne.
In ultima instanta, biografia aceasta ramane ca o insailare de factologie, destul de dispersata.