Am mai scris aici despre Trey Azagthoth, poetul altarelor nebuniei.
In plan religios—filozofic, acesta profeseaza un pluralism relativist si perspectivist, ai carui poli sunt ocultismul si teribilismul, convingerile de ocultist si poza, deprinderea de a epata, fronda. Crezul sau relativist pare a sugera predilectia pentru tolerarea mutuala. Dincolo de fronda, anticrestinismul lui se inscrie in orbita luptei anti—institutionale, a detestarii institutiilor. Ramane o contradictie, insa, intre larghetea panteismului senin al ritmurilor cosmice si al ingaduirii, si abrazivitatea muzicii pe care o propune.
Am obiectii referitoare la tendinta lui gnostica, a carei consecinta e deprecierea Cosmosului, desi muzicianul nu pare constient de aceasta discrepanta. Vreau sa spun ca am gasit la el, uneori, nu atat afirmativitatea paganismului, cat acosmismul gnosticismelor, dezicerea de existentul mundan, profesarea unui spiritualism si a acosmismului.
Tendintele gnostice nu ar trebui sa surprinda, la cineva atat de interest de Kabala, de lumea de reprezentari simbolice a Kabalei, si de ocultismul acesteia, care a fost triumful gnosticismului in iudaism [1].

NOTE:

[1] Ceva similar triumfului gnosticismului in iudaism, sub forma Kabbalei, al carei prestigiu religios pare semnificativ, a fost numai schitat, in crestinismul modern, de catre reabilitarea marcionismului de catre Harnack, vorbind nu numai ca istoric, ci si ca dogmatician. (Desi probabil ca Marcion nu era, nici ca gnostic, mai ortodox decat fusese ca si crestin.)