Grecii pricepuserã—nu numai ghiciserã, ci şi înţeleseserã—nemãrginirea binelui. De asta sunt eu platonician—şi catafatic, şi analogist—fiindcã acolo, adicã în filozofia greacã, se spune cã binele e nemãrginit, cã nu cunoaşte margini; ideea este cã Platon şi Aristotel Îl intuiserã pe YHWH, bunãtatea infinitã. Binele e o noţiune, ceva abstract; bunãtatea e o persoanã.
Sunt lucruri care nu se rezolvã la nivel de târâturi. Ticãloşia e tâmpã, boantã şi mãrginitã; bunãtatea e nemãrginitã. Bãrbaţii care fac meserii de pizde femei tot nu ajung, dar pizde—da. Diferenţa între bãrbaţii şi femeile care fac meserii de pizde e cã femeile sunt, prin natura lor, bune—pe când bãrbaţii sunt doar pizde.

Când aud ieşind dintr—un rât un nume la care ţin.

Pizde în izmene.