Utilitatea teologiei şi pertinenţa ei
În teologie, înţeleasã în sens larg, utilitatea e criteriul. Utilitatea aceasta nu înseamnã neapãrat formã pareneticã sau didacticism. Eu mã gândesc la utilitatea simţitã, la utilitatea resimţitã. Mântuirea trece prin viaţã, prin existenţã, imanentul atinge transcendentul.
Nu mã mai intereseazã decât teologia folositoare existenţial. Numai teologia care foloseşte la ceva în mocirla informã a existenţei. Am, în citirea sau alegerea teologiei, douã gânduri—pe acela al pertinenţei şi pe acela al utilitãţii, al criteriului utilitãţii.
Mã intereseazã numai teologia utilã existenţial. Deasemeni, numai teologia pertinentã. Dublul gând (poate cã întrucâtva montaignean, însã mai degrabã dat de experienţã)—al pertinenţei teologice şi al utilitãţii—criteriul utilitãţii existenţiale.
Pertinenţã teologicã, afirmaţii pertinente teologic, am întâlnit la Bonhoeffer, Elcianinov, Sf. Paisie de la Neamţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu