‘Lolita’ nu e portretul unei tinere, ci autoportretul unui psihopat, iar examinarea morală e imposibilă, fiindcă problema nu e pusă în termeni morali, în ‘universul moral consensual’, ci ai psihopatiei; e un roman de scandal, în scopul unui succes de scandal. Protagonistul are un psihic grav distorsionat, iar romanul e naraţiunea lui. Nu există loc pentru aprecieri morale. E, în acest sens, o confesiune decadentă, amorală, şi nu una moralizatoare, fiindcă nu există şi nu e presupus cadrul de referinţă moral universal valabil, cu ipotezele lui (libertate, etc.).

Absenţa termenilor ecuaţiei permite strict aprecierile personale ale cititorului, dar, în acest caz, discuţia e extraliterară. Însă natura perspectivei acestui roman e amoralismul unui psihotic, dublă zădărnicire a intenţiilor criticii de a-l analiza din punct de vedere moral.