David Foenkinos, ‘Potenţialul erotic al soţiei mele’

O figură literară banală, plebee, din liga lui Pennac şi M. Levy, Parnasul literaturii populare franceze, minţi boante, moleşite, letargice şi inconfundabil meschine, David Foenkinos are obârşii culturale nepromiţătoare (jazz şi benzi desenate) şi multe din cele necesare pentru a plăcea azi. Înţelenit, obtuz, sentenţios, umorist mediocru, nu are nici darul esenţializării umoristice, nici pe al observaţiei realiste pertinente; ca situaţii, comice sau lirice, imaginaţia lui sălcie nu depăşeşte nivelul telenovelei. Personajele lui sunt nu caricaturi, ci şabloane anoste, animate prin încheieturi înţepenite de cârcoteala romancierului. Acest cârpaci amorţit, zgribulit de viforul gloriei, de crivăţul succesului, nu citeşte umor, nu ştie nici cum arată, nici cum poate să funcţioneze umorul.
David Foenkinos e, poate, ilustrativ pentru mizeria, banalitatea şi fadoarea descurajante ale literaturii franceze din sc. XXI?
E, în orice caz, ca şi cele alte câteva nume care ni se propun.
David Foenkinos adaugă sârguincios umorului ingrat, discutabil, umil, căznit, nişte tuşe lirice postmoderne. Derizoriul existenţei e un subiect francez tradiţional.
În a doua parte a romanului, stângacele David Foenkinos se orientează către comicul de situaţii (distensia colică, snopirea, căzătura, exhibarea), unde e grav deservit de sărăcia imaginaţiei, incapabilă să recurgă la mai mult decât deriziunea umorului juvenil, acolo unde realizezi, la un moment dat, că neroziile povestite ar trebui să pară ucigător de comice, şi nu sunt. Câteva incidente anoste sunt oferite ca apoteoză a râsului. Surprinde, întrucâtva, absenţa totală a empatiei scriitorului pentru personajele lui.
Mediocritatea minţii găseşte şabloanele umorului rânced mic burghez.