Ficţiunea universalităţii efectului avut de artă asupra cuiva, când el variază chiar la o aceeaşi persoană, la momente diferite, e efemer, în mare măsură ecoul unei dispoziţii, o experienţă; în poliedrul criticii, există elemente de analiză obiectivă, remarci obiective, odată ce există o înrudire a sensibilităţilor.

Subiectul unei opere nu e intriga ei. Criticul nu poate să analizeze, însă, sentimentul operei, ceea ce face din ea o operă, fără a-şi analiza concomitent propriul sentiment, distinct dar corelat, rezonant, paleta afectivă (nu există efect fără mizanscenă). Esenţa presupune relaţia. Esenţa operei nu există în mod inerţial, ca obiectele inerte.