I. M. Ştefan, 'Omul cu o mie de chipuri'

I. M. Ştefan a contribuit la 'Clubul Temerarilor' (no. 50, 51) cu un thriller foarte izbutit, 'Omul cu o mie de chipuri', din tipologia dr. Jekyll (şi a lui Faust, v. numele iubitei izbăvitoare), un medic cu mintea răvăşită de telepatie, zdruncinată, victimă a propriilor experimente nesăbuite, a imprudenţei celei mai crase.
I. M. Ştefan practica anticipaţia confom formulei originare a CPSF: ca literatură de aventuri, ca anticipaţie de suspans. Un medic misterios soseşte, epuizat, la un han din Antilele Mici, se îndrăgosteşte (de o Margaretă care îi află secretul, blestmeul), dar e spionat, acuzat de crimă, arestat, apoi răpit. Ajuns în Chile, evadează.
Intră pe fir un al doilea medic, român, care-l epatează lesne pe comisarul antilez cu câteva banalităţi şi observaţii elementare. (În poliţia antileză se iau la întrecere necinstea şi incompetenţa dezarmantă.) Apoi, un copil antilez suferă un traumatism cu pierderea conştienţei, dar românul, as al profesiei, consideră că rănile nu sunt 'prea grave', şi îl lasă să zacă în pădure.
Evenimentele, survenite în Antilele Mici şi Chile, au o intrigă complexă, şi cadre adecvate: han, plajă, pădure, comisariat, închisoare, vehicole rapide, ospiciu chilean.
Scenele de la hanul antilez sunt cele mai elaborate; revolta demenţilor e o idee tratată rapid, concis.
E o intrigă foarte picantă, cu telepatie, crimă, răpiri, bande (una locală, însă condusă din Chile, şi una extinsă în regiunea Caraibelor), demenţi.